Adrian Năstase află, azi, câţi ani va petrece după gratii. Potrivit b1.ro, magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă cererea fostului premier de contopire a pedepselor. Iniţial, solicitarea trebuia să fie luată în discuţie februarie şi apoi la începutul lunii trecute, însă de fiecare dată, cererea lui Năstase a fost amânată pe motiv că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a redactat motivarea deciziei din dosarul „Zambaccian”.
Avocaţii săi au introdus în instanţă cererea de contopire a pedepselor în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”. În urma judecării acestei cereri, fostul premier ar putea primi un spor de pedeapsă. Solicitarea va fi judecată atât prin prisma noilor coduri penale, cât şi după cele vechi, însă Nastase va beneficia de aplicarea legii favorabile.