21.7 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePatru răniţi într-un accident în lanţ pe autostrada A1, Piteşti-Bucureşti

Patru răniţi într-un accident în lanţ pe autostrada A1, Piteşti-Bucureşti

Patru persoane au fost rănite şi patru maşini au fost avariate în urma unui accident produs noaptea trecută pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Din cauza vitezei şi neatenţiei, şoferii au intrat într-un adevărat carambol, iar maşinile s-au rostogolit în dreptul kilometrului 29, în sensul de mers spre Capitală, potrivit realitatea.net.
După primele cercetări, ar fi pornit de la o şoferiţă care a lovit un autoturism care circula regulamentar pe banda dreaptă. Din spate venea cu viteză un automobil de teren, care a intrat în cele două maşini. În urma impactului, cele trei autoturisme s-au rostogolit pe şosea, două dintre ele ajungând pe câmpul de lângă autostradă. Un al patrulea autoturism a fost lovit uşor în partea din spate.
În ultimul moment, şoferul a reuşit să tragă de volan şi a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului. Întrucât nu avea viteză mare, a scăpat nevătămat.
Cele patru persoane rănite se aflau două în maşina acroşată de şoferiţă, iar celelalte în maşina de teren. Şoferul acesteia din urmă a fost grav rănit în zona capului. Toţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs acest accident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS