Actorul Mircea Diaconu, demisionar din PNL, a anunţat astăzi că a reuşit să strângă cele 100.000 de semnături necesare pentru validarea candidaturii sale de către Biroul Electoral Central (BEC), unde va merge în cursul serii pentru a se înscrie în cursa pentru alegerile europarlamentare, potrivit adevarul.ro. „Ne gândim doar la etapa asta. Mi s-a părut cea mai importantă. Dacă nu va fi nimic mai departe, va fi destul şi asta, pentru că oamenii şi-au spus cuvântul. E o formă de solidaritate care spune ceva. Dacă cineva are urechi de auzit, să audă! Mai departe, vom vedea ce va fi!“, a declarat Mircea Diaconu, prezent în faţa Teatrului Nottara. Întrebat dacă se aşteaptă la contestaţii, Diaconu a afirmat că îşi doreşte ca decizia BEC, în cazul în care îi va fi favorabilă, să fie contestată.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a avertizat că Mircea Diaconu nu poate ocupa, până în 2015, o funcţie de demnitate publică. La rândul lui, Diaconu susţine că decizia instanţei nu îi este defavorabilă şi că nu îl împiedică să ocupe un fotoliu de europarlamentar.