27.3 C
Craiova
luni, 25 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateInstanţa a rămas în pronunţare în dosarul în care Victor Ponta a fost reclamat că a plagiat

Instanţa a rămas în pronunţare în dosarul în care Victor Ponta a fost reclamat că a plagiat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a rămas astăzi în pronunţare în dosarul plângerii depuse de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru, care au contestat decizia de neîncepere a urmării penale dată de Parchetul General în cazul premierului Victor Ponta, reclamat pentru plagiat, informează Agerpres.ro. În sala de judecată, Adrian Papahagi le-a spus judecătorilor că decizia procurorilor este nelegală şi netemeinică deoarece Parchetul nu a ţinut seama de o expertiză independentă, ci au luat în calcul doar rapoartele întocmite de două instituţii aflate în subordinea Guvernului şi premierului Victor Ponta.

La rândul său, procurorul de şedinţă a solicitat judecătorilor să respingă cererea celor trei, deoarece aceştia nu au o calitate procesuală în acest caz iar în Codul penal nu există noţiunea de plagiat. La ieşirea din sala de judecată, Mihail Neamţu a anunţat că, indiferent de decizia pe care o va da ÎCCJ, el intenţionează să dea în judecată Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), instituţie care a efectuat o expertiză a cărei concluzie a fost că Victor Ponta nu a plagiat.

Adrian Papahagi a adăugat că are toate dovezile necesare care atestă că lucrarea scrisă de Victor Ponta este un plagiat, iar procurorii de la Parchetul General au făcut mai multe confuzii. În opinia sa, „este profund dubios” faptul că procurorii au ţinut seama doar de expertiza ORDA şi nu au luat în calcul rapoartele făcute de instituţii independente cum ar fi cel întocmit de Universitatea din Bucureşti.

Augustin Ofiţeru a declarat că cei doi autori ale căror opere ar fi fost plagiate de Victor Ponta nu au depus plângere împotriva premierului deoarece nici lucrările lor nu erau originale şi există bănuiala că ele sunt tot nişte plagiate.

La finalul declaraţiilor, Mihail Neamţu a anunţat că, după ce va demonstra că Victor Ponta a plagiat, va cere stoparea comercializării cărţii scrise de premier.

În data de 16 mai 2013, procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ au decis neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul plângerii în care premierul Victor Ponta a fost reclamat pentru plagiat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS