17.8 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu: România are un Guvern instabil

Traian Băsescu: România are un Guvern instabil

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat astăzi, în cadrul declaraţiei de presă susţinute la Palatul Cotroceni, că a semnat decretele de numire a celor şapte miniştri desemnaţi interimar după demisia în bloc a miniştrilor Partidului Naţional Liberal. După discuţiile purtate la Palatul Cotroceni cu premierul Victor Ponta, Traian Băsescu a declarat că actualul Guvern român este instabil, în condiţiile în care nouă ministere din cele 17 existente au conducere interimară.

„Primul ministru a solicitat ca alte şapte ministere să fie ocupate de miniştri interimari, actuali membri ai Guvernului. Înţelegând că nu a terminat negocierile cu alte formaţiuni politice cu privire la asigurarea unei majorităţi în Parlament, am fost de acord să semnez decretele de numire, au şi plecat spre Monitorul Oficial la ora 12:10. În acest moment, Guvernul are nouă ministere din 17 ocupate de interimari, ceea ce arată un Guvern instabil. Am speranţa că planificare pe care o are premierul, cel mai târziu marţi să treacă prin Parlament cu o nouă structură guvernamentală, se va întâmpla pentru ca România să aibă un Guvern legitim”, a declarat Băsescu, citat de b1.ro.

 Totodată, preşedintele a ţinut să sublinieze iresponsabilitatea celor doi lideri ai Uniunii Social-Liberale (USL), în comparaţie cu stabilitatea asigurată de fostul premier Emil Boc în perioadă de criză economică. Şeful statului s-a arătat deranjat de faptul că a fost prins în jocul dintre Ponta şi Antonescu, spunând că el comunică instituţional cu toţi oficialii, fără a face aranjamente politice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS