Primul-ministru Victor Ponta a anunţat că va purta discuţii cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) cu privire la noua formulă a Guvernului, susţinând că, până acum, nu au existat astfel de discuţii, informează b1.ro. „Nu am discutat cu nimeni despre o nouă majoritate. Vor începe aceste discuţii (n.r. cu UDMR) din momentul în care plecarea PNL din USL şi de la guvernare este un fapt decis. Am văzut în presă o mulţime de scenarii, miniştri, portofolii, dar până acum nu este absolut nimic discutat. Sunt supoziţii ale presei, o să avem discuţii în perioada următoare pentru a avea o majoritate stabilă în Parlament”, a declarat Ponta, în cadrul unei intervenţii telefonice în emisiunea Evenimentul Zilei, difuzată de B1 TV.
Întrebat despre demisia pe care i-a cerut-o liderul PNL, Crin Antonescu, Ponta replicat: „Toţi suntem aleşi ca USL, începând cu preşedintele Senatului, preşedintele Camerei. Pe de altă parte, formăm grupuri parlamentare diferite şi marţi mergem la vot în Parlament. În măsura în care Parlamentul nu va sprijini noul Guvern, atunci discutăm despre o nouă formulă”.