Camera Reprezentanţilor americană a adoptat aseară o rezoluţie de susţinere a aspiraţiilor „europene” ale poporului ucrainean, îndemnând la calm toate părţile implicate în conflict, informează Mediafax. Conform acestui text, adoptat aproape în unanimitate, cu 381 de voturi pentru şi două împotrivă, Camera Reprezentanţilor „susţine aspiraţiile democratice şi europene ale poporului ucrainean, precum şi dreptul lui de a-şi alege viitorul în mod liber, fără intimidare sau frică”.
Rezoluţia denunţă în preambul dispersarea violentă a manifestanţilor proeuropeni de la Kiev de către poliţie, precum şi hărţuirea şi violenţele împotriva jurnaliştilor. Textul notează că „refuzul preşedintelui (ucrainean) Viktor Ianukovici de a realiza un dialog consecvent cu liderii opoziţiei a condus la mai multe zile de violenţă şi la moartea mai multor persoane şi rănirea a altor câteva sute”.
Camera Reprezentanţilor „îndeamnă Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) să-i avertizeze pe liderii ucraineni că cei care autorizează sau comit acte violente împotriva manifestanţilor paşnici vor fi personal traşi la răspundere”, insistând ca „toate părţile să se implice într-un dialog constructiv şi durabil”.