Mike Godoroja & Blues Spirit şi Dan Mircea Cipariu au adus sâmbătă, 7 decembrie, în Cetatea Banilor, farmecul Sărbătorilor, prin intermediul „Poemelor Blues de Crăciun“. Până la ora spectacolului, au luat pulsul tinerilor artişti de la Liceul de Artă „Marin Sorescu“, unde au susţinut un masterclass. A fost o surpriză şi o plăcere extraordinară să împărtăşească celor aflaţi la început de drum experienţa lor din anii petrecuţi pe scenele neraşchetate ale sălilor de spectacole.
„Masterclass-ul de la Liceul «Marin Sorescu» a fost cea mai bună experienţă din cele 12 conferinţe pe care
le-am ţinut până acum în ţară, în sensul că am găsit aici 150 de elevi absolut brilianţi, vii, extrem de inteligenţi, care erau perfect branşaţi la valorile culturale actuale. Nu am avut nevoie să le explic abecedarul culturii cu tobe şi chitare, deşi erau încadraţi ca şi ceilalţi elevi în programa clasică standard, conservatoristă, comunistă, care a dat roadele ei în anii ‘50-’80, dar care clar are nevoie de schimbări. Pentru mine a fost o surpriză şi o confirmare. Tinerii din ziua de astăzi sunt uşor derutaţi, au multe lacune. În timp ce le vorbesc devin ca un burete, care atrage orice fel de învăţătură, iar eu sunt extrem de atent, pentru că orice vorbă aruncată greşit poate să sădească o neghină, în loc de o plantă roditoare“, a precizat Mike Godoroja.
Lecţiile de muzică s-au împletit cu cele de viaţă, desprinse din experinţele acumulate de artist: „Le-am pus întrebarea: «Dacă ţi-aş da 2.000 – 5.000 de euro să trăieşti într-o vilă somptuoasă, ai avea cel mai bun violoncel, cea mai bună orchestră şi plasmă, Porsche, numai public nu, ce ai alege?». Absolut toată lumea a răspuns că ar alege publicul“. Acesta a fost răspunsul care le-a certificat acelora care mai cred în puterea artei că tinerii merg pe un drum bun, iar valorile încă există.
Românii au nevoie
de cultură
Dorinţa românilor de a gusta din cupa artei este speranţa fiecărui artist, dorinţă care le dă putere artiştilor să urce pe scenă şi să ofere ce au mai bun şi mai frumos.
„Pe vremea lui Ceauşescu, un cetăţean s-a dus la Securitate să ia viză pentru Statele Unite ale Americii. Subofiţerul l-a bătut ca la carte şi i-a spus că e un provocator. A doua zi, cetăţeanul s-a dus din nou la Securitate. Subofiţerul şi-a anunţat căpitanul că este un cetăţean care vrea să emigreze în SUA. Ofiţerul l-a bătut şi el ca la carte. A treia zi, cetăţeanul s-a dus la comandant, căruia i s-a spus că este un nebun care vrea să emigreze în SUA. Comandantul l-a chemat la el şi i-a spus. «Domnule, eşti formidabil. Te-au bătut oamenii mei ca la carte, dar tu ai crezut în idealul tău. Uite, facem un rămăşag şi dacă câştigi îţi dau pe loc viză pentru SUA. Eu am doi ochi dintre care unul este de sticlă, dacă îmi spui care este acela, pun pe loc viza». Cetăţeanul a răspuns: «E foarte simplu. E ochiul din partea dreaptă». Comandantul l-a întrebat: «I-am pus pe mulţi la această caznă, iar ei nu au ştiut, cum ţi-ai dat seama?». Cetăţeanul a răspuns: «A fost foarte simplu, pentru că în el am văzut că mai străluceşte puţină umanitate». Atâta vreme cât mai străluceşte puţină umanitate în ochiul de sticlă, fie că el e televiziune, societatea aceasta a consumismului, a tabloidizării, societatea de masă fără comunicare, nevoie de cultură, de poezie, de teatru de orice formă artistică va fi întotdeauna pregnantă“, a fost răspunsul lui
Dan Mircea Cipariu.
Muzică şi paradox
Şi, totuşi, puţini sunt cei care astăzi scot bani din buzunar şi calcă pragul sălilor de spectacol, fie ele de teatru, film, jazz, operă, operetă. Explicaţia ne-o oferă tot Mike Godoroja, care crede că „publicul de la noi nu este complet orb, numai media a decăzut, publicul e doar sărac“.
„Dacă reuşim să îl urnim, el se deschide imediat. Îi lipseşte acea porneală“. Şi atunci artistul face eforturi mari să-l determine pe spectator să renunţe la fotoliul comod de acasă, pentru cel din sala de spectacol. În ciuda acestor impedimente, născute din lipsa banilor şi a determinării publicului, artistul nostru recunoaşte că „muzica e ceva de care nu vreau să scap, chiar dacă vreau. Dacă mă dezamăgeşte în asemenea hal încât aş vrea să scap, tot nu pot să scap. Iar dacă mă bucură în asemenea hal, tot nu pot să scap de ea în speranţa în care să-mi revin. M-am gândit într-o zi plin de nervi şi disperare că nu pot muta munţii din loc, să dau toată colecţia mea de discuri. Apoi mi-am revenit. Păi, dacă le fac cadou, îl bag mai rău pe acel iubitor de frumos în disperare. Şi atunci mai bine o păstrez eu“, a concluzionat Mike Godoroja.
