Procurorii ar putea cere chiar astăzi pedepsele în dosarul „Zambaccian”, pentru fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa, Dana. Cei doi au fost condamnaţi, în primă instanţă, la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii vor, înainte de toate, să mai audieze un martor cheie în acest dosar, informează România TV.
Martorul a fost audiat doar în faza de urmărire penală, însă acum este de negăsit. „Mai trebuie să vină o martoră, citată chiar de instanţă, citată de patru ori, sper să fie prezentă”, a explicat Adrian Năstase.
„Aş vrea să termin cu toate poveştile astea de 8-9 ani de hărţuire judiciară şi politică şi să se încheie cu bine”, a declarat Năstase înainte de a se prezenta în faţa instanţei.
Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.
Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
La 30 martie 2012, în acest dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.
Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
Dosarul Zambaccian, la final
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei