39.8 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRomânul suspectat că a provocat accidentul în lanț de lângă capitala Bulgariei, arestat

Românul suspectat că a provocat accidentul în lanț de lângă capitala Bulgariei, arestat

Șoferul român care se afla la volanul camionului care a provocat accidentul în lanţ, produs luni, la periferia orașului Sofia, a fost arestat potrivit Novinite, citat de B1TV. 
Potrivit legislației bulgare, șoferul care a cauzat moartea a două persoane riscă o condamnare cuprinsă între 3 și 15 ani de închisoare pentru acuzația de omor din culpă.
Din primele cercetări, bărbatul care conducea camionul înmatriculat în România fie a adormit la volan, fie conducea cu viteză excesivă în momentul în care a lovit mai multe vehicule oprite într-o coloană.
Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite în accidentul în lanţ produs luni în apropiere de şoseaua de centură a Sofiei, în zona Iana. În accident au fost implicate trei camioane şi patru autoturisme. Accidentul a avut loc cu doar câteva ore înainte de inaugurarea unui nou segment de drum, între centura Sofiei şi Autostrada Hemus, care merge spre nord, până în oraşul Iablaniţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS