24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRepublica Moldova: Proiectul "Un calculator pentru fiecare elev" se va lansa pe 15 septembrie

Republica Moldova: Proiectul „Un calculator pentru fiecare elev” se va lansa pe 15 septembrie

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova a anunţat demararea proiectului „Un calculator pentru fiecare elev” începând cu data de 15 septembrie, informeazp rnews.com. Proiectul, care se va desfăşura pe durata a trei ani, presupune selectarea a 10-15 şcoli din Republica Moldova prin concurs, pentru ca circa 4500 de elevi din aceste instituţii să obţină cunoştinţe digitale şi competenţe avansate de utilizare a tehnologiilor informaţionale în cadrul procesului educaţional atât în sala de clasă, cît şi la pregătirea individuală. „Acest proiectul are ca scop ridicarea calităţii instruirii elevilor în ceea ce ţine de tehnologiile informaţionale, dar şi asigurarea transparenţei în procesul didactic”, a declarat viceministrul Educaţiei, Liliana Nicolăescu-Onofre, în cadrul unei conferinţe de presă.

Elevii din clasele a 7-a şi a 10-a vor beneficia fiecare de propriul calculator şi vor fi instruiţi de circa 300 de cadre didactice din şcolile respective. De asemenea, profesorii vor beneficia de instruire şi de asistenţă pentru a reuşi să utilizeze noi abordări legate de utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în procesul de instruire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS