Premierul Victor Ponta a declarat astăzi la Slatina, la inaugurarea primei secţii de producţie de fibră optică din România, la Fabrica Prysmian, că problemele angajaţilor de la Poşta Română sunt de înţeles, dar este inadmisibil ca aceştia să se răzbune pe pensionari. ” Poşta Română mai trăieşte doar pentru că Guvernul plăteşte pensiile prin intermediul ei. Am văzut problema de la Poşta Română, noi am preluat Poşta nu doar în faliment, ci şi cu uriaşe datorii şi fraude comise de vechea conducere. Încercăm să salvăm Poşta Română şi să avem o privatizare de succes. Înţeleg temerea celor de la Poşta Română, pe de altă parte să nu duci pensiile oamenilor este absolut inadmisibil şi inacceptabil. Nu au nicio vină pensionarii, iar dacă cei de la Poşta Română au un necaz pe care-l înţeleg şi pe care trebuie să-l rezolvăm împreună, asta nu înseamnă că te răzbuni pe pensionari. În primul rând, e nedrept faţă de pensionari, iar în al doilea rând Poşta Română mai trăieşte în special prin faptul că noi, Guvernul, continuăm să plătim pensiile prin poştă, altfel le punem pe carduri, ori nu cred că pot să facă asemenea gesturi la adresa pensionarilor”, afirmă premierul Ponta
Peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, luni şi marţi, nemulţumiţi că managementul Poştei Române vrea să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.
Ponta: Este inadmisibil ca Poşta să se răzbune pe pensionari
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

