Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt a organizat acțiuni de control în unitățile publice și private care prestează activități din domeniul sănătății.
Astfel, de la începutul anului și până în prezent, au fost evaluate 148 de entități publice ori private care sunt încadrate ca unități spitalicești, centre medicale, laboratoare de analize medicale, cabinete medicină de familie, cabinete consultații diverse specialități. Din cele 148 obiective evaluate, 10 sunt publice și 138 private.
În urma evaluărilor, au fost identificate 506 deficienţe noi de la legislația de PSI și 24 deficienţe înscrise în documentele anterioare şi nesoluționate. 63 de nereguli au fost soluționate pe timpul controalelor de către inspectori.
Pentru neregulile constatate de la legislația de securitate la incendiu, inspectorii de prevenire au aplicat un număr de 154 sancțiuni contravenționale principale, adică 23 amenzi în cuantum aplicat de 34.000 lei și 131 avertismente scrise ori verbale.
Pe timpul controalelor, au fost executate 148 de instruiri cu angajații respectivelor unități sanitare, instruiri în care prioritar au fost tratate aspecte referitoare la atribuțiile angajaților și modul de organizare a apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă, modul cum trebuie organizată prima intervenție în caz de incendiu și evacuarea utilizatorilor.
Au fost efectuate cu cadrele medicale 7 exerciții de evacuare la toate unitățile spitalicești și cele mai mari centre de sănătate, la care au participat circa 130 de cadre medicale.
Concluziile, în urma acestor exerciții, ne arată că acestea nu sunt executate periodic și nu toți salariații îşi cunosc atribuţiile stabilite de conducerea obiectivului prin instrucțiunile interne si cele din planurile de evacuare. De asemenea, resursele materiale și tehnice ce ar fi necesare în cazul evacuării bolnavilor netransportabili, sunt insuficiente și deloc performante. O altă problemă în cazul evacuării unui corp de spital, ar fi locațiile unde bolnavii trebuie cazați.
Referitor la unităţile spitaliceşti, din punct de vedere al riscurilor ce pot genera situaţii de urgenţă, se constată o îmbunătăţire a dotărilor tehnice cu rol de protecţie la foc, însă cea mai mare problemă a acestor instituţii o reprezintă calitatea și nivelul implicării umane a celor care trebuie să organizeze şi să desfăşoare activităţi preventive şi/sau de intervenţie în caz de incendiu, care de cele mai multe ori tratează problemele cu superficialitate sau indiferență.
Olt: Unităţile sanitare din judeţ, la control
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

