1.2 C
Craiova
duminică, 1 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateScandal fără sfârşit la Centrul „Sfânta Maria“

Scandal fără sfârşit la Centrul „Sfânta Maria“

Faptele care au ieşit la lumină pe 22 ianuarie 2013 la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Sfânta Maria“, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, au creat un adevărat scandal ce pare a nu lua sfârşit.
Totul a pornit de la informaţia lansată în presa din Craiova, de infirmiera Georgeta Gabroveanu, potrivit căreia asistenta Andreea Dămureanu a rupt mâna unei bătrâne de 75 de ani, pe 12 ianuarie 2013. Asistenta incriminată este soţia liderului de sindicat, Ringo Dămureanu, preşedintele SAP Forţa Legii. La rândul ei, Georgeta Gabroveanu este lidera unui alt grup sindical, ceva mai restrâns. Reprezentanţii DGASPC Dolj au susţinut că este primul caz de acest fel şi au dispus, conform regulamentului de ordine interioară, cercetarea disciplinară şi suspendarea, pe perioada anchetei, a contractelor de muncă ale persoanelor implicate.

Ancheta demarată de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj în urmă cu aproximativ cinci săptămâni la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Sfânta Maria“ nu a fost încheiată nici până în prezent. Gazeta de Sud v-a relatat în articolul „Scandal cu turnătorii şi victime la căminul de bătrâni“, apărut pe 26 ianuarie 2013, faptele incriminate ce ar fi avut loc în această instituţie. Infirmiera Georgeta Gabroveanu a fost cercetată disciplinar şi suspendată din funcţie pe perioada anchetei, după ce a făcut public cazul unei bătrâne care ar fi fost lovită de asistenta Andreea Dămureanu, soţia preşedintelui Sindicatului Administraţiei Publice Forţa Legii. Şi cea din urmă are contractul suspendat până la terminarea anchetei. „Am decis sancţionarea cu avertisment a celor care au lucrat în noaptea în care a fost semnalat incidentul. Este vorba de o asistentă şi două infirmiere. Nu am putut lua însă o măsură împotriva Andreei Dămureanu, cea de a doua asistentă, deoarece nu i-am putut lua declaraţia finală. Imediat după ce am dispus suspendarea contractelor de muncă pe perioada anchetei, aceasta a intrat în concediu medical. În ceea ce o priveşte pe infirmiera Georgeta Gabroveanu, am dispus sancţiunea cu avertisment a acesteia, deoarece nu ne-a informat imediat de faptele întâmplate în instituţie. De săptămâna trecută, aceasta şi-a reluat activitatea. Din declaraţiile celor care au lucrat în tura în care a fost semnalat incidentul reiese faptul că asistenta Andreea Dămureanu a folosit forţa în administrarea medicamentaţiei femeii în vârstă de 75 de ani. În momentul în care Andreea Dămureanu va termina concediul medical, va putea da declaraţia finală, iar noi vom decide astfel măsurile ce trebuie luate în ceea ce o priveşte“, a precizat Florin Stancu, director general la DGASPC Dolj.     

Preşedintele SAP Forţa Legii sare în apărarea soţiei

Nu am avut şansa să aflăm şi părerea asistentei Dămureanu, însă am obţinut un punct de vedere oferit de soţul acesteia, Ringo Dămureanu: „Soţia mea a fost chemată la audieri pe 23 ianuarie pentru a da declaraţii. Pe 24 ianuarie însă a avut un accident pe scări, luxându-şi piciorul. Începând cu această dată a intrat în concediu medical. Pe 25 ianuarie însă, am primit o comunicare de la DGASPC Dolj, în care se menţiona că i-a fost suspendat contractul de muncă, deşi soţia mea se afla în concediu medical. Marţea trecută (săptămâna trecută, n.r.), soţia a mers la audieri împreună cu reprezentantul juridic al sindicatului, însă aceasta a fost refuzată pe motiv că este în concediu medical. I-au comunicat că va primi o înştiinţare prin poştă cu data la care va fi convocată pentru o nouă declaraţie. Prin toate anchetele pe care le-au făcut, nu fac decât să demonstreze că este ceva putred la mijloc în această instituţie. Angajaţii Centrului au fost supuşi unor adevărate represalii, fiind ţinuţi la anchete până la miezul nopţii. Soţia mea a primit acuzaţii grave, însă instanţele judecătoreşti vor face lumină în acest caz. Andreea Dămureanu nu şi-a făcut decât meseria, administrând medicamentaţia bătrânei. Pe 28 februarie, soţia mea îşi încheie concediul medical“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS