GdS vă prezintă astăzi, în exclusivitate, ultima parte a unui interviu pe care l-a acordat GdS directorul executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, Ioan Filipescu (foto). El vorbeşte despre domeniile în care se face cea mai mare evaziune fiscală şi povesteşte cum au fost preluate anumite clădiri din Craiova la preţuri derizorii de către oamenii cu relaţii.
(Continuare din numărul de ieri)
GdS: Aș vrea să revenim la domeniile în care se manifestă evaziunea. Ați verificat foarte multe persoane fizice din agricultură care nu plăteau TVA. Cât de mare este acum fenomenul?
Ioan Filipescu: Am început din 2011 această acțiune, pe principiul că există persoane fizice care dețin suprafețe mari în exploatare pe care le cultivau în scopul unor activități comerciale în sensul că produsele respective le vindeau, deci nu erau pentru consumul propriu, dar nu plăteau nimic la stat. La vremea respectivă aveam această „armă“ legală, în sensul că ei trebuia să plătească TVA dacă depășeau tranzacții peste 35.000 de euro anual. Atunci am verificat după datele de la APIA și acum sunt înregistrate ca plătitoare de TVA. Dar, apropo de prieteni și relații, doi-trei agricultori au venit și mi-au mulțumit că, pentru că au devenit plătitori de TVA, acum, cu taxarea inversă, au numai de câștigat: lucrează în legalitate, pot să beneficieze de rambursări de TVA, iau totul cu factură.
GdS: Ce cazuri v-au rămas în minte de-a lungul timpului? Ce spețe v-au impresionat?
I.F.: Sunt destule. Pot să vă spun că nu am ocolit cazurile complicate. La început, am avut cazuri interesante la privatizarea prin metoda MEBO.
GdS: MEBO este acronimul de la metoda de privatizare „Management Employee Buyouts“, pentru cei din interiorul unității?
I.F.: Exact, participarea la privatizare a salariaților și a conducerii unității. În unele cazuri, s-a încercat eludarea legii, unele dintre acestea fiind chiar interesante. Din constatările noastre reieşea că s-au modificat contractele de privatizare la vremea aceea, pentru că atunci erau două instituții care participau la privatizare – FPP-urile și FPS-urile. Și atunci s-a reușit modificarea unor clauze din contract. Organele noastre de control au constatat că, față de sumele stabilite inițial, existau anumite nereguli în documentele pe care le prezentaseră persoane din conducerea unităților respective la cele două foruri pentru privatizare și bineînțeles că a contat la stabilirea prețului acțiunilor. Problema era stabilirea prețului acțiunilor. Ne-am implicat la vremea respectivă, dacă vă aduceți aminte de așa-zisul „Bulevard Paulista“. Vă aduceți aminte?
GdS: Cred că eram studentă pe atunci sau chiar la liceu.
I.F.: Era vorba despre Calea București, de privatizarea acelor sedii care erau acolo, construcții neterminate care au fost vândute anumitor persoane la niște prețuri derizorii. Noi am intervenit atunci și am stabilit valoarea corectă. Era o instituție de stat care făcea administrarea acestor spații și am obligat acea instituție să facă reevaluarea și contractele de vânzare-cumpărare la prețurile corecte. Era vorba de contracte în participațiune realizate cu o șmecherie și… ne-am implicat, deși erau persoane importante, pentru că nu oricine își permitea pe atunci să ia un spațiu pe Calea București.
GdS: Ce fel de persoane au cumpărat atunci?
I.F.: Erau persoane cu funcții de conducere din diverse instituții ale statului. Vă dați seama că nu era oricine. Erau din primărie și altele și altele. Foști directori, actuali directori și alții, oameni cu funcţii de conducere. Chiar nu luase oricine un spațiu pe Calea București.
GdS: Și le-au luat la prețuri derizorii?
I.F.: Da. Au mai fost de-a lungul timpului fel și fel de acțiuni. Sunt multe. În anii ’90, au fost problemele cu alcoolul. Erau implicate persoane care se regăsesc și acum în grupul de TVA, dar au început cu alcoolul. Instituția noastră s-a implicat foarte mult în domeniul combaterii evaziunii cu alcool. Am avut atunci colaborări bune cu Poliția Economică și am reușit vreo patru-cinci cazuri de trimitere în judecată, sume importante și s-au lăsat și cu condamnări. Pe urmă a fost altă modă, cu produse petroliere, cu combustibil care se numea tip „M“, care era nepurtător de accize dacă declarai că nu îl foloseai ca și combustibil. Dar, în realitate, era, de fapt, benzină și motorină. Au mai fost acei solvenți pe care utilizatorul final, profitând de o portiță legală, în condițiile în care dădea o declarație pe proprie răspundere cum că nu îi folosea drept carburanți, îi băgau direct la pompă. Și multe, multe cazuri.
„Lanțuri de firme intră în mecanismul de fraudare a bugetului“
GdS: Cât de inventivi sunt întreprinzătorii în a eluda legea?
I.F.: Nu atât mecanismul evaziunii contează, cât efortul pe care îl făceau pentru a atrage cât mai multe persoane în grup, ca să simuleze pierderea prejudiciului. Și să știți că la ora actuală cu asta ne confruntăm cel mai mult.
GdS: Adică?
I.F.: Adică, la început lucrurile erau mai simple. Omul își făcea o firmă și înregistra cheltuieli. Lucrurile s-au complicat în timp și au început să se construiască anumite lanțuri de firme care intră în mecanismul de fraudare a bugetului. Și asta este mai complicat acum. Mecanismele evaziunii sunt tot mai sofisticate, dar și noi am evoluat. Baza noastră informatică a evoluat foarte mult și ni se pun la dispoziție anumite instrumente care lor li se par sofisticate, iar noi le identificăm metodele. Partea proastă este că se folosesc firme – așa-numitele momeli – și lasă impresia că la firma X s-a realizat prejudiciul. De fapt, la firma respectivă este numit administrator și este administrator unic o persoană care, de regulă, nu are simțul răspunderii, fie sunt puse în astfel de funcţii persoane care sunt conștiente de ceea ce fac, dar, contra unei sume periodice, acceptă să ia asupra lor toată frauda, neavând nici un fel de bunuri personale, nici un fel de patrimoniu și se recuperează foarte greu de la ei un prejudiciu. Astfel de persoane preiau asupra lor toată fapta, fiind conștiente că vor face puțini ani de pușcărie. Anul trecut, o persoană a spus foarte nonșalant la discuția cu inspectorul: „Domn’e, mai mult de cinci ani nu o să-mi dea, dar rămân cu banii!“. Dar nu el era persoana din spatele afacerii.
GdS: Pot fi persoane cu handicap, așa cum îmi povesteați anii anteriori?
I.F.: Desigur. Au fost persoane care au declarat că au fost luate de mână și duse la Registrul Comerțului, de fapt nici nu știau unde au fost duse exact, că au semnat niște acte şi așa au ajuns administratori. Și de aici nu mai știau nimic ce se întâmplă, că sunt asociați, administratori, că se depun declarații în numele lor, că există activitate pe acea firmă. Ei știau doar că persoana X i-a luat de mână, le-a dat 100 de euro și… În unele cazuri, acestor oameni li se dădea în continuare o sumă de bani lunară, ca să îi ajute în continuare. Ăștia erau ăia mai răsăriți, care trebuia să știe să facă niște operațiuni: să-și deschidă un cont la bancă, să ridice banii și să îi dea înapoi persoanei în cauză. Acum știți că aceasta este moda în lumea infracțională: se practică sistemul fraudulos prin bancă. Se spune: „Dar nu vedeți că am făcut plata prin bancă?“, și de multe ori este luată în seamă și de alte organe, dar trebuie mers la bancă și văzut cine este persoana care a ridicat banii și ce a făcut cu banii. Pentru că vezi câte o persoană prin mâna căreia circulă sute de miliarde, de exemplu, dar te uiți la el că nu are după ce bea apă și trăiește în bordei, și te întrebi ce a făcut omul ăla cu sute de miliarde (lei vechi – n.r.)? Furnizori nu a achitat, că el nu are furnizori… Deci, ce a făcut cu ei?! Chipurile, alţii i-au emis o factură și i-au virat fictiv nu știu ce, iar ca să dea un aer de credibilitate face plata prin bancă. Cu asta ne confruntăm acum destul de frecvent și se rotesc niște bani doar prin bancă. Dar există posibilitatea să aflăm. Băncile ne furnizează documentele amănunțit, inclusiv cine a ridicat banii, documentele de depunere în cont, adică cine a depus banii.
GdS: Practic, așa își „albesc“ ei banii?
I.F.: Exact. Dar în spatele acestor operațiuni nu sunt cei pe care îi vedem noi acum, ci sunt alții, mergând pe fir vedem cui folosesc aceste facturi fictive și, cum ați sesizat dumneavoastră foarte bine, fac operațiuni de spălare de bani.
GdS: Cum îi verifică Fiscul pe acești oameni? Cum vă dați seama?
I.F.: Din experiența pe care o avem până acum ne dăm seama imediat unde sunt tranzacții suspecte. Numai că aceste operațiuni sunt de durată.
GdS: Și, oricum, le descoperiți tardiv!
I.F.: Asta este problema! Așa e construit Fiscul în orice stat. Constatarea se face după ce s-a terminat fenomenul. Astfel de firme funcționează şapte-opt-zece luni, după care le radiază. Apoi își înființează altele.
GdS: Pe cine mai controlează Fiscul anul acesta?
I.F.: Achizițiile intracomunitare, legume-fructe, în special! Dacă ar fi să credem prețurile lor de intrare, înseamnă că ar trebui să avem în Craiova prețuri foarte mici la legume și fructe. Intră cartoful în țară cu 0,4 lei pe kilogram, iar prețul de vânzare cu ridicata era 0,6 lei pe kilogram. Dar în piață se vând cu 1,5-2 lei. Deci, nu putem să credem prețurile de intrare. Mai nou, se vinde o cantitate mare pe bon fiscal. Dintr-un tir de 22 de tone cartofi, 20 de tone le-au vândut prin casa de marcat (cu bonuri), iar restul de două tone – pe factură.
GdS: Ce își dorește omul Ioan Filipescu?
I.F.: Îmi doresc sănătate pentru mine și familie, nepoții mei să crească sănătoși. Sper să am în continuare satisfacția profesională că mi-am făcut corect datoria. Noi, de la Dolj, suntem întrebați de la ANAF când se iau decizii la nivel de țară. A fost o perioadă neagră pentru această instituție între 2001-2004, dar aceea a fost o excepție, care nu se poate realiza decât în anumite condiții, or, acele condiții nu mai există și sper să nu mai fie. În rest, am practicat filosofia dialogului cu colegii, iar când am luat o hotărâre, aia a rămas.
