Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflat marţi după amiaza în timpul liber, a observat un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe articole de îmbrăcăminte de pe un manechin expus în faţa unui magazin, din zona Complexului comercial Brazda lui Novac.
Jandarmul a observat totul în timp ce se deplasa cu autobuzul pe traseul 25, motiv pentru care şi-a declinat imediat calitatea solicitând conducătorului auto să oprească şi a procedat la urmărirea şi prinderea persoanei în cauză după aproximativ 50 de metri.
La faţa locului a fost solicitat sprijinul unui echipaj de jandarmi mobil, iar în urma primelor verificări efectuate a rezultat faptul că persoana în cauză se numeşte S. Nelu, de 51 ani, din Craiova, cunoscut cu antecedente penale, care a profitat de neatenţia administratorului societăţii comerciale şi a reuşit să sustragă articole de îmbrăcăminte în valoare de 75 de lei.
Persoanei în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare. Bunurile sustrase au fost restituite părţii vătămate.
Craiova: Prins la furat în complexul din Brazda lui Novac
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei