Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, organizează mâine (sâmbătă, 13 octombrie) etapa finală a Festivalului – concurs de poezie religioasă „Natura – darul lui Dumnezeu pentru om”, aflat la a VI – a ediţie. Evenimentul va avea loc la Tabăra „Sfântul Nicodim” de la Tismana, începând cu ora 14.00. La concurs s-au înscris 55 de elevi din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi iar vineri, 5 octombrie, un juriu de specialitate a selectat concurenţii calificaţi pentru etapa finală. „Elevii au compus câte trei poezii cu tema «Natura – darul lui Dumnezeu pentru om», astfel că au fost selectaţi 19 elevi, înscrişi pe trei secţiuni: primar, gimnazial şi liceal. În cadrul concursului, aceştia vor primi mai multe cuvinte cheie referitoare la tema aleasă, iar ei vor trebui să compună pe loc câte o poezie despre această temă, în timp ce elevii de liceu, câte două poezii. Se vor acorda nouă premii, câte trei pentru fiecare secţiune”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”. Festivitatea de premiere se va încheia cu un foc de artificii.
Elevii olteni vor participa mâine la Festivalul – concurs de poezie religioasă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei