Autorităţile judeţului Gorj au realizat deja o strategie care vizează dezvoltarea pe termen mediu şi lung a zonei Transalpina. Proiectul de strategie va fi prezentat pe 2 noiembrie la Rânca, în cadrul unei întâlniri la care va participa şi premierul Victor Ponta. Documentul va fi dezbătut de şefii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean Gorj, alături de şefii de consilii judeţene şi de prefecturi din judeţele: Hunedoara, Vâlcea, Sibiu şi Alba. Potrivit prefectului de Gorj, Claudiu Teodorescu, primul-ministru a fost invitat să participe la lansarea strategiei şi a răspuns afirmativ cererii lansate de autorităţile din Gorj. Şeful Prefecturii Gorj a mai spus că Victor Ponta a precizat că va sosi la Rânca alături de membri ai cabinetului său, însă, deocamdată, nu se cunosc numele celor care vor participa la întâlnirea interjudeţeană de la poalele Munţilor Parâng.
Strategia va fi făcută publică
Prefectul de Gorj a precizat că imediat ce va fi discutată împreună cu şefii din administraţia locală din Hunedoara, Vâlcea, Sibiu şi Alba, strategia de dezvoltare a zonei Transalpina va fi făcută publică şi postată pe site-urile instituţiilor publice din fiecare judeţ. „O să fie desigur mai multe teme pe care o să le abordăm la întâlnirea de la Rânca la care va participa şi premierul Victor Ponta. În primul rând, scopul întâlnirii este dezbaterea strategiei de dezvoltare a zonei Transalpina. Pe lângă prefecţii şi şefii de consilii judeţene vor fi invitaţi să participe şi primarii din zonele care au legătură cu Transalpina. Va trebui să existe o asociere între autorităţi pentru a avea o viziune comună. Ne-am consultat şi cu cei de la guvern şi avem deja strategia. După ce vor avea loc discuţiile şi se vor face propuneri, strategia va fi disponibilă pe site-urile consiliilor judeţene şi ale prefecturilor spre dezbatere publică“, a precizat prefectul de Gorj.
Indicatoare rutiere spre Transalpina
Şeful Prefecturii Gorj a mai spus că în mai multe zone ale judeţului Gorj au fost montate indicatoare rutiere cu Transalpina, pentru a le semnala turiştilor că nu sunt departe de unul din cele mai importante obiective turistice din judeţ. Claudiu Teodorescu a promis ca va face cât mai vizibilă şoseaua Trans-alpina în ochii celor care traversează judeţul, indiferent că este vorba de persoane aflate în tranzit sau turişti: „Este bine ca oricine intră în judeţ să ştie că se află în judeţul Transalpinei şi unde este obiectivul respectiv. Au fost montate indicatoare la Târgu Jiu, la Polovragi, pe DN 67, la kilometrul 132. De asemenea, la Baia de Fier, intersecţia cu Dumbrava, Padeş, Săcelu şi Novaci“, a adăugat prefectul Claudiu Teodorescu.