Peste 500 de pensionari din Drobeta Turnu Severin care au mers de dimineaţă la Casa Tineretului din oraş, unde au fost chemaţi pentru un spectacol şi pentru a primi pachete cu alimente din partea Consiliului Judeţean Mehedinţi, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, nu au primit nimic, spunându-li-se că vor primi de Crăciun ceea ce li s-a promis. Conform programului, la ora 11.00, vârstnicii ar fi trebuit să primească pachete cu alimente, promise de autorităţile judeţene în urmă cu câteva zile, oamenii fiind anunţaţi despre acest lucru prin intermediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. În timpul ceremoniei religioase desfăşurate pentru pensionari, preşedintele sindicatului judeţean al pensionarilor din Mehedinţi i-a anunţat pe oameni că nu vor mai primi pachetele promise, întrucât acestea nu au ajuns. Oamenii au plecat însă cu promisiunea că darurile aşteptate le vor fi înmânate spre sfârşitul anului, în timpul sărbătorilor de iarnă.
Mehedinţi: Pensionarii din Severin nu au primit pachetele alimentare promise de Consiliul Judeţean
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei