Știri de ultima orăActualitateCraiova: Spectacolul "Richard III - Seducţia puterii", la Filarmonică

Craiova: Spectacolul „Richard III – Seducţia puterii”, la Filarmonică

Filarmonica „Oltenia” din Craiova găzduieşte mâine, de la ora 18:00, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, spectacolul de muzică-teatru-film intitulat „Richard III – Seducţia puterii”. Regia îi aparţine lui Bogdan-Cristian Drăgan, iar muzica este semnată de Tullio Zanovello (Elveţia). Filmul care va fi prezentat în cadrul evenimentului îi are în distribuţie pe actorii Ilie Gheorghe şi Anca Dinu. De partea muzicală se vor ocupa Orchestra simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia”, iar dirijor va fi Constantin Grigore. Solişti vor fi Andreea Mirea, Dana Stuparu, Elena Ştefi (soprane) şi Cristian Radina (tenor), sub îndrumarea maestrului de cor Manuela Enache. Preţul unui bilet este de 15 lei, el fiind redus la opt lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS