Erasmus, cel mai de succes program de mobilitate a studenților din lume, își sărbătorește anul acesta cea de-a 25-a aniversare. Aproape trei milioane de studenți au beneficiat de o perioadă de studiu sau de stagiu în străinătate de la crearea acestui program, în 1987. Sub deviza „Erasmus: de un sfert de secol, schimbă vieți și deschide noi orizonturi”, manifestările dedicate aniversării de argint vor fi lansate de Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. În anul universitar 2011/2012, peste 250.000 de studenți vor beneficia de pe urma programului Erasmus. Cele mai populare destinații pentru studenți sunt preconizate a fi Spania, Franța, Marea Britanie, Germania și Italia, în timp ce țările care trimit cei mai mulți studenți în străinătate se estimează a fi Spania, Franța, Germania, Italia și Polonia. Uniunea Europeană a alocat aproximativ trei miliarde de euro pentru Erasmus în perioada 2007-2013.
Manifestările prilejuite de cea de-a 25-a aniversare a programului Erasmus vor fi lansate la Bruxelles printr-o conferință care va evalua impactul programului și va dezbate viitorul acestuia. Danemarca, deținătoarea președinției UE în prima jumătate a anului 2012, va organiza, împreună cu Comisia Europeană, și o conferință de discutare pe mai departe a programului, la 9 mai, la Copenhaga. Aniversarea va fi sărbătorită și în cadrul unor evenimente organizate în statele membre .
Programul Erasmus s-a lansat în 1987 prin participarea a 3.244 de studenți tineri și aventuroși la experiențe de studiu într-una dintre cele 11 țări care erau inițial în program. În prezent, la program participă 33 de țări – cele 27 de state membre ale UE, Croația, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Turcia.