Știri de ultima orăActualitateFotbal – Jerry Gane s-a răzgândit, nu mai vrea la Universitatea

Fotbal – Jerry Gane s-a răzgândit, nu mai vrea la Universitatea

Deşi bătuseră palma, iar miercuri seară trebuia să semneze un contract valabil pe un an cu Universitatea Craiova, antrenorul Jerry Gane s-a răzgândit brusc şi l-a refuzat pe Adrian Mititelu. Tehnicianul de 40 de ani a fost miercuri la prânz la biroul finanţatorului oltean, dar nu a stat prea mult acolo şi nu a parafat înţelegerea. Surse apropiate antrenorului susţin că acesta a fost nemulţumit de situaţia clubului, incertitudinea, lotul „subţire“ şi lipsa unui buget alocat transferurilor determinându-l să se retragă. Jerry Gane se mai teme de faptul că Universitatea riscă să nu fie programată în primele două etape ale sezonului viitor, şi apoi exclusă, din cauza datoriei de şapte milioane de euro faţă de Victor Piţurcă.

Jerry Gane se va deplasa joi dimineaţă la Ploieşti, pentru o discuţie cu directorul Romgaz, Vasile Cârstea, tehnicianul urmând să încheie astfel „socotelile“ cu Gaz Metan CFR Craiova, formaţie pe care a pregătit-o în ultimii doi ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII