Asociaţia RO-TALENT, filiala Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Dolj, Colegiul Naţional "Carol I", Asociaţia Didactica, Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei şi Cinematograful Patria, organizează Şcoala de vară "Timp liber şi performanţă", în perioada 16-22 august 2010, la Colegiul Naţional "Carol I", proiect finanţat de Direcţia pentru Tineret Judeţeană Dolj.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 16 august , ora 10.00, la Colegiul Naţional “Carol I”. Cei 20 de tineri dotaţi selectaţi pentru a participa la Şcoala de vară, intitulată sugestiv „Timp liber şi performanţă”, vor participa la cursuri şi ateliere de lucru care vor viza atât aspecte psihopedagogice privind valoarea timpului liber pentru dezvoltarea personalităţii şi managementul timpului liber (ex. Personalitatea cu implicaţiile asupra organizării timpului liber, Încrederea în sine. Autoaprecierea. Autoreglarea- implicaţii în educarea pentru timpul liber, etc), cât şi activităţi tematice care corespund intereselor şi preocupărilor tinerilor dotaţi. Astfel, vor fi propuse ateliere de lucru/ de creaţie pentru stimularea şi dezvoltarea intereselor şi aptitudinilor elevilor participanţi (literatură, biologie, geografie, psihologie, educaţie muzicală, fizică/chimie, limba engleză şi activităţi de consiliere psihopedagogică), precum şi activităţi cultural-distractive (vizionare film Cinematograful Patria, vizită Muzeul de Artă, vizită Muzeul Olteniei, curs şi concurs de dans modern).
Craiova: Proiect Şcoala de vară „Timp liber şi performanţă”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

