Renault Technologie Roumanie (RTR) va fi inaugura Centrul Tehnic de la Titu în 15 septembrie 2010, a declarat, marţi, directorul general al Automobile Dacia, Jerome Olive.
Lucrările de construcţie la centru, unde vor fi realizate o parte din testele de vehicule şi organe mecanice concepute de birourile de proiectare ale grupului Renault, au început în septembrie 2008..
Proiectul, anunţat din 2006, este estimat la peste 450 milioane de euro. Finalizarea Centrului şi începerea activităţii era programată iniţial pentru sfârşitul anului 2009.
Centrul Titu va cuprinde 100 de bancuri de încercări, destinate vehiculelor întregi şi componentelor. Ele vor permite recrearea unor condiţii de funcţionare extreme: rezistenţa la frig, simulator de expunere la soare, cabină de ploaie şi altele.