Piaţa autohtonă de televizoare va creşte în acest an cu 5-10% comparativ cu anul 2009, la 472.500-495.000 unităţi, după ce anul trecut s-a contractat cu circa 30%, la 450.000 unităţi, a declarat marţi directorul de marketing al Panasonic România, Bogdan Gheorghiu.
"Piaţa de televizoare a scăzut anul trecut cu circa 28%, iar pe segmentul consumer scăderea a fost de aproximativ 30%, după ce ani la rând aceasta a crescut cu până la 200-300%, ajungându-se la aproximativ 450.000 bucăţi vândute în 2009", a explicat Gheorghiu.
Potrivit acestuia, cele mai importante scăderi au fost înregistrate de televizoarele CRT (cu tub catodic n.r.), în timp ce LCD-uri au câştigat cotă de piaţă.

