26.4 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateIaşi: A fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască doi poliţişti

Iaşi: A fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască doi poliţişti

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au prins astăzi în flagrant un cetăţean în timp ce încerca  să mituiască doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Iaşi cu cate 200 de euro. Azi dimineaţă, cetăţeanul A.M., de 27 de ani, din Iaşi, a fost implicat într-un accident de circulaţie. La faţa locului, a sosit un echipaj de poliţie, format din doi poliţişti, care au constatat că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru a scăpa basma curată, cetăţeanul le-a promis  poliţiştilor câte 200 de EURO. Remiterea sumelor de bani urma să aibă loc la sediul Secţiei III Poliţie Iaşi. Poliţiştii  au refuzat propunerea făcută de A.M şi au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Iaşi.
Ofiţerii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au procedat la organizarea flagrantului, cel în cauză fiind prins în flagrant după ce le-a oferit poliţiştilor suma de 100 de lei, cu promisiunea că le va remite, ulterior, şi restul de bani. În urma flagrantului, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus începerea urmăririi penale faţă de A.M şi cercetarea acestuia în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de „dare de mită” şi „conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o imbibaţie alcoolică peste limita legală”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS