Peste 600 de agricultori, care pichetează în prezent sediul Guvernului şi pe cel al Ministerului Agriculturii, cer reducerea cu 50% a preţului motorinei la pompă, trecerea Autorităţii Sanitar Veterinare în subordinea ministerului Agriculturii şi acordarea de garanţii guvernamentale pentru credite.
Crescătorii de animale, dar şi cultivatorii de legume, fructe sau cereale mai cer reducerea TVA la 5% pentru producătorii, procesatorii şi comercianţii agricoli, dar şi plata la zi a tuturor restanţelor financiare către producătorii agricoli din ajutoarele de stat. În cazul în care aceste cereri nu vor fi rezolvate, pe 20 octombrie agricultorii vor organiza un miting la care vor participa peste 7.000 de fermieri din toată ţara.