25.5 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateOlt: Campanie de prevenire a incendiilor

Olt: Campanie de prevenire a incendiilor

Serviciul de Prevenire a Incendiilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (ISU) Olt a demarat săptămâna aceasta o acţiune de informare preventivă a cetăţenilor şi alta de verificare a condiţiilor de securitate la incendiu în locaşurile de cult. Inspectorii de la ISU urmăresc dacă oamenii respectă normele de prevenire a incendiilor, iar în locaşurile de cult din judeţ sunt asigurate condiţiile de securitate la foc.
Potrivit locotenent-colonelului Cristian Croitoru, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, pompierii au trimis materiale cu sfaturi preventive către toate primăriile din judeţ şi către episcopie, pentru ca reprezentanţii acestora să informeze cetăţenii ce trebuie să facă pentru a evita producerea unui incendiu. Şi pe site-ul unităţii pot fi găsite materiale informative despre prevenirea incendiilor. Militarii îi sfătuiesc pe enoriaşi ca, atunci când merg la slujbe, să fie atenţi la lumânările aprinse, să nu le uite în locuri care pot genera incendii şi să nu lase surse de foc la îndemâna copiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS