2.3 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSNLO aplică măsuri anticriză

SNLO aplică măsuri anticriză

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a început să aplice de joi o serie de măsuri anticriză, menite să asigure unităţii economii anuale de zeci de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă emis de conducerea SNLO, programul a fost acceptat şi de sindicatele miniere, iar cele mai mari economii se vor face la cheltuielile cu utilajele auxiliare. În consecinţă, numărul acestora se reduce cu aproape o sută, ceea ce va asigura economii de aproximativ 17,4 milioane de lei. Altă măsură care face parte din programul anticriză este închirierea a mai puţine vehicule cu şofer, ceea ce va asigura cheltuieli mai mici cu peste 4,6 milioane de lei pe tot anul. Economii de câte 2,5 milioane de lei sunt programate la întreţinere şi servicii miniere generale. Cele mai mari reduceri de cheltuieli, de aproape 39 de milioane de lei, se vor face la capitolul consum cu baza materială.
Fondurile alocate pentru serviciile de pază vor fi şi ele mai mici cu 700.000 de lei, în timp ce valoarea convorbirilor telefonice trebuie să scadă de la 122.543 de lei la 80.400 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS