Asociaţia Magistraţilor din Iaşi cere preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge modificările aduse de parlamentari Codului de Procedură Penală şi solicită, totodată, instituţiilor decizionale să se pronunţe asupra necesităţii de a sesiza Curtea Constituţională.
Judecătorii ieşeni afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, că modificările aduse, prin adoptarea Legii privind aprobarea OUG nr.60/2006, sunt de natură să încalce principii constituţionale, precum principiul separaţiei puterilor în stat şi al independenţei judecătorilor, transmite corespondentul NewsIn..
"Asociaţia Magistraţilor Iaşi atrage atenţia opiniei publice asupra gravelor derapaje de la principiile fundamentale ale oricărui stat. Multe din noile prevederi incluse în actul normativ adoptat sunt de natură să contribuie la tergiversarea soluţionării cauzelor şi împiedicarea administrării unor mijloace de probă, aflându-se într-un conflict evident cu dispoziţii ale Constituţiei şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", precizează vicepreşedintele Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi, judecător Narcis Stoica.
Magistraţii au oferit ca exemplu modificările vizând admiterea oricărei expertize solicitate de una dintre părţi pentru a se stabili dacă un mijloc de probă a fost obţinut în mod ilegal sau nu, judecătorii ieşeni fiind de părere că astfel se limitează dreptul organelor judiciare de a aprecia asupra probelor administrate pentru justa soluţionare a cauzelor.
"Procurorii şi judecătorii vor fi obligaţi să includă în rechizitorii şi, respectiv, în hotărârile judecătoreşti, tabele în care să se menţioneze separat problemele administrate în favoarea şi respectiv, defavoarea inculpatului ori cele ce sancţionează cu nulitate absolută orice încălcare a normelor procedurale, indiferent de tipul acesteia şi de vătămarea produsă, inclusiv neînregistrarea audio a şedinţei de judecată", se arată în comunicatul Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi.
Judecătorii au mai susţinut că modificările reprezintă un regres evident în procesul asumat public de eliminare a Mecanismului de Control şi Verificare.