O ambarcaţiune cu trei persoane la bord a luat foc azi după amiază. Patru nave de salvare au plecat imediat în ajutorul marinarilor şi din fericire, oamenii au fost salvaţi.
Semnalul de ajutor a fost lansat în jurul orei 13.40, când iahtul se afla la trei mile de Portul Constanţa. Comandantul ambarcaţiunii de agrement a cerut ajutor autorităţilor pentru că la bord izbucnise un incendiu puternic. Fumul gros a fost văzut de un prieten al celor trei, aflat şi el într-o ambarcaţiune. Omul s-a apropiat cu barca atât cât a putut, însă, din cauza flăcărilor puternice, exista riscul ca incendiul să se extindă.
Cei trei marinari au lansat atunci barca de salvare, de unde au fost recuperaţi şi duşi de urgenţă în Portul Tomis. Naufragiaţii au fost aşteptaţi în port de echipe de medici, care i-au transportat la spital. Marinarii susţin că, cel mai probabil, cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Nu se ştie deocamdată dacă ambarcaţiunea era asigurată sau nu.

