O publicaţie de la Moscova acuză România că este factorul care împiedică implicarea mai activă a UE în reglementarea conflictului transnistrean şi sugerează Bruxelles-ului şi Washingtonului să exercite presiuni asupra Bucureştiului în vederea semnării Tratatului de bază cu Republica Moldova.
O analiză publicată în numărul de luni al săptămânalului rus Zerkalo Nedeli, intitulată "Rusia în Transnistria: un pacificator exemplar", afirmă că "locul slab al UE este poziţia separată pe care o propăvăduiesc în chestiunea reglementării transnistrene unii membri ai acesteia, în primul rând România".
"Nu este greu de observat că cei aflaţi la conducerea României, în frunte cu Traian Băsescu, nu încetinesc ritmul şi continuă să povestească în public despre faptul că Moldova cu România se vor reuni în procesul integrării europene. Se poate spune chiar că (Bucureştiul – n.r.) apasă pe acceleraţie prin anumite declaraţii referitoare la apartenenţa teritorială a sudului Ucrainei, deşi se poate presupune că preşedintele român şi-a permis asemenea remarci pentru a-şi dezarma oponenţii, care în ultimile luni l-au acuzat pe Băsescu de o susţinere prea tranşantă a aspiraţiilor euroatlantice ale Ucrainei, în pofida mai multor chestiuni nereglementate în relaţiile cu Kievul", mai scrie Zerkalo Nedeli.
Astfel încât, continuă publicaţia, dacă UE doreşte să vină cu un aport important la reglementarea transnistreană, contribuţia sa la semnarea de către România a Tratatului de bază cu Moldova ar fi mai mult decât indicată. "Un cadou similar, având în vedere relaţiile mai mult decât amicale dintre Traian Băsescu şi George W. Bush, ar putea veni, a propos, şi din partea Washingtonului", mai sugerează publicaţia rusă.
Referindu-se la prima întâlnire de după şapte ani dintre preşedintele moldovean Vladimir Voronin şi liderul de la Tiraspol Igor Smirnov, publicaţia o caracterizează drept "o împăcare demonstrativă sub întrumarea grijulie a Rusiei".
"Pentru prima dată după eşecul Memorandumului Kozak, Moscova a primit posibilitatea de a pretinde din nou titlul de principal pacificator în spaţiul postsovietic. Şi în acelaşi timp să înmormânzeze iniţiativele pacificatoare ale altor părţi parcipanţi la reglementare, inclusiv documentul ucrainean numit Planul Iuşcenko", scrie Zerkalo Nedeli.
România împiedică implicarea mai activă a UE în reglementarea transnistreană, scrie presa rusă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

