Partidele politice care au avut candidaţi la alegerile pentru Parlamentul European au cheltuit în campania electorală pentru scrutinul din 25 noiembrie 2007 circa 22 milioane lei, în timp ce veniturile declarate ale acestora au fost puţin peste jumătatea acestei sume, potrivit Autorităţii Electorale Permanente
Conform unui raport transmis de Autoritatea Electorală Permanentă conducerilor celor două Camere ale Parlamentului, participanţii la alegerile pentru Parlamentul European au raportat venituri totale de 14.178.388,08 lei, care se situează sub nivelul cheltuielilor de 22.908.144,75 lei efectuate în campania pentru europarlamentare, rezultând astfel o diferenţă de 8.729.756,67 lei. Diferenţa constă fie în debite neachitate, fie în datorii achitate cu "bani negri", neevidenţiaţi contabil.
Din rapoartele prezentate de formaţiunile politice a rezultat că PD a înregistrat venituri de 3.158.634, însă a cheltuit aproape dublu, adică 6.057.567 lei. O situaţie asemănătoare s-a înregistrat la PC, care a contabilizat venituri de 783.993,71 lei şi cheltuieli de 2.035.900,92 lei. La rândul său, PNL a cheltuit în campania electorală 6.070.222 lei faţă de veniturile obţinute care însumează doar jumătate, respectiv 3.050.760 lei. PSD a fost ceva mai ponderat, având venituri de 3.146.986,89 lei, depăşite cu doar 35% de cheltuieli, în sumă de 4.211.004,96 lei. De asemenea, cheltuieli mai mari decât veniturile au mai avut PNG şi UDMR.
Potrivit raportului amintit, citat de Mediafax, singurele partide care şi-au limitat cheltuielile şi s-au încadrat în bugetul de venituri sunt Partidul Verde, Partidul Alianţa Socialistă, PRM, PNŢCD şi PIN. În schimb, Partida Romilor nu a avut venituri şi nu a efectuat cheltuieli în campania electorală pentru alegerile pentru Parlamentul European.
Partidele au cheltuit în campania pentru europarlamentare mai mult decât bugetul
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

