Începând din 2008, în data de 9 martie, în judeţul Hunedoara va fi sărbătorită Ziua SMURD. Decizia a fost luată de Consiliul Judeţean Hunedoara în ultima sa şedinţă, pentru a marca împlinirea, în acest an, a trei ani de la înfiinţarea Asociaţiei "Salvital", cea care gestionează activitatea serviciului SMURD. În această zi, în judeţul Hunedoara vor fi organizate acţiuni cu tematică specifică, exerciţii sau aplicaţii demonstrative.
Al doilea din ţară
În perioada 2005 – 2008, Asociaţia "Salvital" Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi a celorlalte autorităţi şi instituţii publice din judeţ a reuşit să facă din Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Resuscitare al Judeţului Hunedoara, un serviciu viabil şi eficient, devenind al doilea din ţară ca mărime. Astfel, în anul 2005, Asociaţia "Salvital" Hunedoara a achiziţionat un număr de cinci ambulanţe de prim ajutor de tip B, care, în prezent, sunt date în comodat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara" al judeţului Hunedoara. Ambulanţele au fost repartizate astfel încât să acopere întreg judeţul Hunedoara, respectiv în localităţile Deva, Hunedoara, Brad, Petroşani şi Urcani. Concomitent cu această activitate, s-au organizat, în mod unitar, la nivelul judeţului, concursurile pentru ocuparea posturilor de paramedici şi s-au făcut amenajări ale spaţiilor destinate echipajelor SMURD. Pregătirea personalului selectat s-a realizat la Târgu-Mureş, sub coordonarea doctorului Raed Arafat.
Donaţii de aproape 400.000 de lei
În anul 2006, Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat achiziţionarea, prin Asociaţia "Salvital" Hunedoara, a încă două ambulanţe de prim ajutor de tip B. În acelaşi an, asociaţia a desfăşurat campania "2 la sută pentru SMURD", reuşind să adune suma de 160.424 lei din care a fost achiziţionată o ambulanţă Land Rover Defender, care deserveşte zona montană a judeţului Hunedoara. În 2007, prin aceiaşi campanie s-a reuşit colectarea sumei de 229.041,45 lei. În prezent, Asociaţia "Salvital" Hunedoara a încheiat procedura pentru preluarea paramedicilor angajaţi, prin încheierea unui acord cu fiecare autoritate a administraţiei publice locale în parte. Astfel, paramedicii au devenit angajaţii asociaţiei, urmând ca fiecare autoritate a administraţiei publice locale parte a acordului să susţină financiar salarizarea şi vestimentaţia acestora. În 2008, pe raza judeţului Hunedoara vor fi înfiinţate noi echipaje SMURD şi se vor achiziţiona noi echipamente medicale.