21.7 C
Craiova
miercuri, 6 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateDrumul spre Herculane ar putea fi continuat din aprilie

Drumul spre Herculane ar putea fi continuat din aprilie

Reprezentanţii Gărzii de Mediu susţin că există mari şanse ca lucrările la drumul naţional ce ar urma să lege Valea Jiului de Herculane să înceapă în luna aprilie.

Comisarul Cristian Moldovan, din cadrul Gărzii de Mediu a judeţului Hunedoara, a spus că în primăvară constructorul ar putea să primească avizul de mediu, în timp ce autorităţile locale au misiunea de a finaliza documentaţia necesară. „Constructorul a obţinut autorizaţia de mediu, dar Compania Naţională de Autostrăzi nu avea avizul de mediu. Nu cred că vor fi probleme şi în luna aprilie va fi dat avizul favorabil. Primăria Uricani va trebui să legalizeze acel proiect de urbanism“, a precizat Cristian Moldovan, şeful Gărzii de Mediu Hunedoara.

Drumul Câmpu lui Neag – Herculane, care ar putea deschide o nouă cale de acces din Valea Jiului, a fost construit cu foarte multe piedici, iar în anul 2007 doar zece kilometri au fost finalizaţi. Constructorii au fost nevoiţi să lucreze „pe datorie“, pentru că mai sunt de recuperat de la Administraţia Naţională de Drumuri (AND) mai mult de 30 de milioane de lei.

Anul acesta, AND nu a decontat decât o mică parte din lucrările executate aici, iar firma are la rândul său datorii către furnizorii de ciment şi alte materiale.

De fiecare dată când la faţa locului s-au deplasat oameni din guvern sau din ministere, şefii de şantier au susţinut că furnizorii de materiale continuă să le livreze doar pentru că AND este privit ca bun platnic, deşi întârzie cu termenele, iar lucrările aici oricum vor fi efectuate.

În ultimele luni, muncitorii au lucrat doar la conservarea drumului deoarece nu au fost primite avizele de reînceperea lucrărilor, iar reprezentanţii mai multor organizaţii ecologiste au protestat pentru felul în care se fac acestea. Deşi ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a dat asigurări că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului, construcţia nu a putut înainta şi oamenii au lucrat mai mult la conservarea lucrărilor începute în vară. Practic, la această construcţie s-a lucrat doar câteva săptămâni, iar constructorii au fost stopaţi de lipsa avizelor de mediu. Potrivit constructorului, anul trecut s-au efectuat zece kilometri de drum din tronsonul al doilea şi ar mai fi de realizat tronsonul al treilea, în lungime de 19 kilometri. Drumul se învecinează pe o porţiune de 3,2 kilometri cu Parcul Naţional Retezat, iar din acest motiv investiţia a stârnit protestul unor asociaţii ecologiste care au solicitat în mai multe rânduri stoparea investiţiei deoarece pretindeau că ar fi afectat ecosistemul. Lucrările la drumul Câmpu lui Neag – Herculane au început în vara lui 2006, iar la amenajarea traseului lucrează 400 de oameni din Uricani. În prezent, acestea sunt stopate, dar constructorul a primit acceptul administraţiei Parcului Naţional Retezat de a efectua manual o serie de lucrări de conservare a ceea ce s-a executat până în prezent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS