7.9 C
Craiova
vineri, 19 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAproape 3.000 de români se aflau la sfârşitul lunii octombrie în închisorile italiene

Aproape 3.000 de români se aflau la sfârşitul lunii octombrie în închisorile italiene

2.725 de români se aflau la sfârşitul lunii octombrie în închisorile din Italia, 32% dintre ei pentru furturi, iar 9,8% pentru jafuri, relatează agenţia de presă APCOM în pagina sa electronică. În penitenciarele din Lazio se află 634 de imigranţi români, în Lombardia 360, în Piemonte 236, iar în Veneto 160. "Aceste cifre sunt cu adevărat îngrijorătoare", a admis preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii Anton Pandrea, aflat în vizită în Italia. El a avertizat, însă, în legătură cu demonizarea comunităţii române din Italia şi a criticat "reacţia emoţională" a Italiei la cazul uciderii Giovannei Reggiani.
La scurt timp după acest incident, reprezentanţii CSM român i-au scris vicepreşedintelui CSM din Italia, Nicola Mancino, exprimându-şi "extrema neplăcere" în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. La rândul său, procurorul Direcţiei Naţionale italiene împotriva Crimei Organizate Giovanni Melillo a redus alarma în legătură cu infracţionalitatea română din Peninsulă. "Nu există nici o alarmă în materie de crimă organizată care să aibă legătură cu România", a declarat el, aducând în discuţie "colaborarea istorică" dintre magistraturile celor două ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS