Trei români arestaţi duminică la Atena sunt suspectaţi că au spart birourile a patru parlamentari socialişti şi ar putea fi implicaţi şi într-un jaf de la biroul fostului premier Costas Simitis, informează cotidianul elen Ekathimerini, în ediţia sa electronică de astăzi.
Românii, cu vârste cuprinse între 23 şi 49 de ani, sunt autorii a mai mult de 40 de spargeri în Atena în ultimii trei ani, a anunţat poliţia elenă. În total, ei ar fi furat bunuri în valoare de aproximativ un milion de euro din 11 magazine de bijuterii şi de electronice şi 31 de birouri, în special ale unor firme de avocatură.
Românii ar fi spart însă şi birorile a patru parlamentari socialişti eleni. Poliţia verifică, de asemenea, dacă tot ei au fost autorii unei spargeri ce a vizat biroul fostului premier Costas Simitis.
Banda avea obiceiul de a pătrunde într-un birou sau magazin vecin celui vizat, pentru a face apoi o gaură în peretele despărţitor şi a lua bunurile pe care le doreau. Suspecţii au fost prinşi în timp ce încercau să fure bijuterii în valoare de 150.000 de euro dintr-un magazin din cartierul Peristeri, în vestul Atenei.
Români, suspectaţi că au spart birourile unor parlamentari greci
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

