Vicepreşedintele PD Cezar Preda i-a reproşat în această după-amiază premierului, în discursul ţinut în faţa Parlamentului, că, invocând demagogic grija faţă de populaţie, a lovit "în tot ceea ce înseamnă legitimitate" şi i-a prezis lui Tăriceanu un final de carieră grabnic, pentru că "aşa va dori PNL", informează NewsIn.
Preda a remarcat că Tăriceanu a invocat grija pentru români şi când s-a decis, în 2005, să nu mai demisioneze, şi atunci când a amânat alegerile pentru Parlamentul European, şi atunci când a decis să elimine PD de la guvernare. "Şi pentru suspendare a decis să voteze din aceeaşi grijă pe care le-o poartă românilor", a subliniat democratul. "Românii au nevoie ca drepturile şi libertăţile să le fie luate în serios", în vreme ce Tăriceanu nu a făcut decât să le "strivească", a continuat el. "Oamenii ştiu mai bine ce nevoi au, nu le stabiliţi dumneavoastră", i-a transmis Preda primului-ministru.
El i-a prezis lui Tăriceanu că finalul carierei politice îi este aproape, "nu pentru că asta vrea Traian Băsescu, ci pentru că aşa va dori PNL". "Ne pare rău că aţi pierdut timpul românilor în încercarea de a vă transforma în om politic veritabil", a adăugat vicele PD, reproşându-i lui Tăriceanu că a luat criticile preşedintelui ca fiind atacuri la persoană, cărora le-a răspuns tot cu atacuri la persoană. "Un preşedinte fără de care nu aţi fi fost azi premier", i-a amintiti el lui Tăriceanu.
Vicepreşedintele democrat a criticat Guvernul pentru că de la începutul anului, din 131 de legi prioritare, a trimia Camerei Deputaţilor doar 56, iar de la 1 aprilie doar nouă. În plus, a subliniat el, investiţiile străine directe au scăzut cu 33%. Democratul a conchis că exemplul lui Tăriceanu demonstrează că oricine poate ajunge la guvernare.
PD: Oricine poate ajunge la guvernare
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

