Suveranii Japoniei, împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko au început o vizită de zece zile în Europa. Printre ţările vizitate se numără Marea Britanie, Suedia, Estonia, Letonia şi Lituania. "Sper că aceste vizite vor contribui la consolidarea înţelegerii reciproce şi prieteniei dintre Japonia şi aceste ţări", a declarat împăratul pe aeroportul Haneda, înainte de a pleca din Tokio.
Împărăteasa Michiko, de 72 de ani, se află la prima vizită în străinătate după recentele probleme de sănătate provocate de stres. La sfârşitul lunii martie, împărăteasa a renunţat o vreme să apară în public din cauza unor hemoragii nazale şi a unor dureri abdominale atribuite stresului.
Cuplul imperial merge mai întâi în Suedia pentru a asista la festivităţile care marchează tricentenarul naşterii naturalistului suedez Carl von Linne, aflat la originea clasificării speciilor.
Familia imperială este aşteptată joi în Estonia de către preşedintele Toomas Hendrik Ilves. Preşedintele Ilves şi soţia sa, Evelin Ilves, vor organiza în cinstea distinşilor oaspeţi un dineu la Muzeul de Artă Kadriorg, informează shaan.typepad.com.
Joi după-amiază, împăratul, în vârstă de 73 de ani, împreună cu soţia sa vor participa la concertul de deschidere a Festivalului "Joy of Song" de la Talin. Familia regală va părăsi Estonia vineri

