Peste 3.000 de marinari români care se află pe un număr de 100 de nave în diverse zone ale lumii nu pot vota la referendum, pentru că legislaţia actuală le interzice acest lucru, a declarat astăzi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Comercială(SLN), Adrian Mihălcioiu.
El a trimis un memoriu către Biroul Electoral Judeţean Constanţa (BEJ) în care arată că navigatorii îşi cer exercitarea dreptului de vot "având în vedere numărul crescut de apeluri către SLN al navigatorilor care îşi cer exercitarea dreptului de vot vă supunem atenţiei faptul că nu există nicio deosebire între nave sub pavilioane străine care au în componenţă echipaje în totalitate de naţionalitate română şi nave sub pavilion românesc", se arată în scrisoarea adresată BEJ.
Adrian Mihălcioiu a precizat, la Constanţa, că secţia de votare este în cadrul RadioNav, iar navele au indicativ propriu, număr de identificare propriu, iar comandanţii navelor indiferent sub ce pavilion se găseşte nava au dreptul de a decide şi a organiza activităţi la bordul acestor nave. SLN consideră că nimic nu poate îngrădi dreptul unui cetăţean indiferent de ţara sau nava pe care se află, principala grijă a organizatorilor fiind să se respecte procedurile instituite în procesul electoral. Adrian Mihălcioiu spune că mai sunt practic 9 nave maritime sub pavilion românesc şi 110 nave cu echipaje româneşti şi pavilioane străine care sunt înregistrate, controlate şi acoperite de contracte colective de muncă cu SLN.
Mai mult decât atât, proprietarii unui număr mare de nave sunt români care şi-au înregistrat navele sub pavilioane străine în conformitate cu cerinţele de finanţare ale băncilor. SLN vine cu solicitarea ca BEJ să hotărească admiterea în listă a navelor ai căror navigatori îşi pot exprima dreptul de vot în conformitate cu o listă a navelor pe care o anexează la memoriu. Preşedintele BEJ Constanţa, judecătorul Viorel Gheorghe, a declarat că va trimite sesizarea SLN către Biroul Electoral Central care va lua o decizie în soluţionarea acestei situaţii.
Potrivit Prefecturii Constanţa, prevederile legislative specifică pentru marinarii aflaţi la bordul navelor civile şi militare cu pavilion românesc şi de pe platformele marine să voteze la referendumul de pe 19 mai. În comunicatul de presă se arată că în ziua alegerilor se organizează secţii de votare care fac parte din circumscripţia electorală a locului unde este înregistrată nava, respectiv platforma.
Preşedintele biroului electoral al secţiilor de votare de pe navele aflate în navigaţie precum şi de pe platformele marine este locţiitorul comandantului navei. Comandantul navei stabileşte, prin tragere la sorţi, doi membri ai biroului, iar toate procedurile sunt consemnate într-un proces verbal. Modelul buletinului de vot pentru referendum şi al listei electorale suplimentare se transmit prin intremediul Staţiei de Radio Coastă Constanţa şi vor fi multiplicate în funcţie de numărul membrilor de echipaj. Pentru aplicarea ştampilei de control pe buletinul de vot, respectiv ştampila VOTAT, se va folosi una din ştampilele existente la bordul navei. Rezultatele votării vor fi transmise prin telex către Staţia de Radio Coastă Constanţa, care le va înainta Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 14 Constanţa.

