35.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRegia Autonoma a Apei din Valea Jiului este scutita de zece milioane de dolari

Regia Autonoma a Apei din Valea Jiului este scutita de zece milioane de dolari

Printr-o Ordonanta de Urgenta, aprobata in ultima sedinta de guvern, Regia Autonoma a Apei din Valea Jiului a fost scutita de la plata a zece milioane de dolari, suma reprezentind o buna parte din imprumutul extern contractat de societate pentru realizarea sistemului de alimentare cu apa si de canalizare a localitatilor arondate. Valoarea totala a imprumutului rambursabil s-a ridicat la 16 milioane de dolari si a fost contractat la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare in anul 1996, garantii fiind Consiliul Judetean (CJ) Hunedoara si Ministerul Finantelor. Potrivit acordului de imprumut, pina in anul 2011, partea româna trebuie sa plateasca in fiecare an cite doua transe in valoare de un milion de dolari, pina in prezent fiind returnate doar sase milioane de dolari. La aceasta suma insa, Regia de Apa si, implicit, populatia si agentii economici au avut o contributie neinsemnata, majoritatea banilor fiind alocati de Consiliul Judetean sau de Ministerul Finantelor. Mircea Molot, presedintele CJ Hunedoara, sustine ca preluarea de catre Ministerul Finantelor a datoriei externe a Regiei de Apa va duce la deblocarea altor credite, pe care CJ le poate accesa si care sint necesare dezvoltarii infrastructurii. „Pina acum, din cauza acestei garantii pentru imprumutul de la BERD, nu puteam sa luam credite, doarece garantam cu bugetul nostru imprumutul. Zilele trecute, aceasta ordonanta de urgenta a fost ratificata si de Parlamentul României, astfel ca, de acum, nu mai sintem garantul imprumutului in valoare de 16 milioane de dolari luat de la BERD“, a afirmat Ioan Mircea Molot. In ultimii ani, Regia de Apa din Valea Jiului a fost de mai multe ori in atentia presei, dupa ce o serie de controale efectuate de organele abilitate, inclusiv de Corpul de Control al Primului Ministru, au scos la iveala nereguli in ceea ce priveste derularea unor contracte extrem de generoase intre RAAVJ si mai multi parteneri de afaceri, cit si deturnarea unor fonduri Phare pentru realizarea proiectului numit „Monitorizarea sistemului de alimentare cu apa in Valea Jiului“. Astfel, in anul 2002, Victor Ponta, seful Corpului de Control al Primului Ministru la acea data, a declarat ca, in urma controlului efectuat dupa sesizarea facuta de un consilier local, concluziile anchetei au fost trimise Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara, fiind intocmite trei dosare penale. „In cadrul derularii proiectului „Monitorizarea sistemului de alimentare cu apa in Valea Jiului“, finantat din fonduri Phare si BERD, au fost constatate o serie de aspecte care pot constitui infractiuni“, declara la vremea respectiva seful Corpului de Control. Echipa care a facut verificarile a descoperit ca piesele si echipamentele destinate realizarii proiectului de la RAAVJ au fost utilizate in alte scopuri. Un an mai tirziu, expertii din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala, in frunte cu presedintele institutiei, ministrul secretar de stat, Ion Radu, au descoperit noi abateri grave in ceea ce priveste unele afaceri derulate de RAAVJ cu diferiti parteneri. „S-a constatat ca au fost achizitionate o serie de echipamente care si-au demonstrat inutilitatea, din cauza faptului ca nu au functionat niciodata“, a declarat Ioan Radu in cadrul conferintei de presa care a precedat controlul.


Printre contractele ineficiente, expertii ANRSC au mentionat, alaturi de contractul privind monitorizarea sistemului de alimentare cu apa, care a fost achizitionat de RAAVJ contra sumei de doua milioane de dolari de la firma israeliana Hydrocom, si care nu era functional, pe cel privind achizitionarea unor debitmetre pentru inregistrarea consumului de apa de-a lungul retelei de distributie, pentru care Regia de Apa a platit citeva sute de mii de dolari si care, de asemenea, nu si-a justificat eficienta. In acest caz, presedintele ANRSC a declarat ca aceste debitmetre nu au putut fi vazute de catre echipa de control, deoarece au fost ingropate in pamint. „Aparatele, pe care s-au dat citeva sute de mii de dolari, au fost ingropate si era mai greu sa fie citite, insa, chiar daca nu ar fi fost ingropate, nu puteau fi citite pentru ca nu au fost etalonate. Practic, dupa ce au fost achizitionate, ele nu au fost aduse la parametrii de functionare si nu au fost utilizate niciodata“, a afirmat Ion Radu. Desi de fiecare data echipele de control au gasit o serie de nereguli grave in ceea ce priveste modul ineficient in care s-au cheltuit milioane de dolari, la Regia de Apa nimeni nu a fost tras la raspundere. Acum, datoria regiei pentru investitiile realizate sau nerealizate va fi platita de la bugetul statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS