Statul da inapoi tot ce a luat cu japca, iar acolo unde retrocedarea nu se mai poate face in natura ofera bunuri, servicii sau titluri de despagubiri in speranta ca va repara o parte dintre nedreptatile comise. Legea nr. 247/2005, intrata in vigoare pe 25 iulie, reformeaza domeniul proprietatii, al justitiei (atit cit s-a putut face) si reglementeaza biroul de carte funciara si publicitatea imobiliara. O data cu aparitia normelor de aplicare ale acestei legi, va incepe operatiunea de retrocedare, ale carei etape sint mult mai simple si mai putine decit ale celorlalte legi de retrocedare de pina acum. Practic, paminturile in suprafata de pina la 50 ha, cladirile cu orice fel de destinatie si utilajele confiscate cu titlu valabil sau nu de catre stat, incepind cu anul 1945, se vor intoarce, acolo unde este posibil, la vechii proprietari sau la mostenitorii acestora.
Bunurile revendicate pe Legea nr. 10/2001 prin notificari trebuie sa intre rapid in posesia solicitantilor, functionarii statului nemaiputind tergiversa procesul sub nici un fel de motiv, pentru ca vor sta tot timpul sub incidenta contraventiilor prevazute de legiuitor cu amenzi cuprinse intre cinci milioane si un miliard de lei. Functionarii care se vor ocupa de aplicarea acestei legi vor putea profita si in continuare de portita folosita pina acum, prin care s-au scurs catre diversi interesati informatii legate de titularii revendicarilor si de valoarea bunurilor solicitate.
Despagubiti din datorii neincasate…
Daca de la legile de retrocedare de pina acum au fost exceptate imobilele confiscate ca urmare a neplatii impozitelor sau altor taxe catre stat, acum acestea intra sub incidenta noii legi. Imobilele cumparate pe faimoasa Lege nr. 112/1995, care i-a facut pe chiriasi proprietarii spatiului de locuit din casele nationalizate care fusesera luate abuziv de stat, nu mai pot fi vindute, de la intrarea in vigoare a Legii nr. 247, pina cind proprietarul de la care a fost confiscata casa nu-si definitiveaza optiunile. Terenurile societatilor comerciale din portofoliul ADS, precum si cele care apartin statiunilor de cercetare, institutelor si unitatilor de invatamint vor fi predate pe baza de protocol comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 247, in termen de sase luni de la aparitia legii, in vederea reconstituirii dreptului de proprietate a solicitantilor. Titlurile de valoare nominala emise pina acum de Ministerul de Finante in temeiul Legii nr. 10/2001, nevalorificate in cadrul unei oferte de capital, se convertesc in titluri de despagubiri la Fondul „Proprietatea“. Acest fond special creat pentru aplicarea noii legi va fi alimentat dintr-o parte a procentelor detinute de stat la diverse societati comerciale si regii, o parte a datoriilor istorice ale statului român, pe care trebuie sa le incaseze din contractele externe, si alta parte din creantele neincasate de stat de la societatile comerciale, datorii intrate la AVAB.
Legea ii lasa fara „malai“ pe unii judecatori si experti
Legea nr. 247 da inapoi proprietarilor cladirile care au intrat in patrimoniul societatilor comerciale o data cu programul de privatizare. In Craiova, exemplul cel mai concludent este cel al hotelului New York, care, printr-un artificiu permis de o ordonanta de urgenta din anul 1997, a fost inclus in proprietatea UFET, sectie a ROBUR Tirgu Jiu, care a fost cumparat o data cu societatea. Dupa noua lege, hotelul va fi retrocedat in natura mostenitorilor proprietarului, care l-au solicitat, iar societatea cumparatoare va fi obligata sa-l scada din evidenta activelor detinute. Pentru reglementarea proprietatii funciare, legiuitorul a dispus infiintarea birourilor de carte funciara la nivelul fiecarei localitati, prevedere care, pe linga avantajul clarificarii pina la detaliu a proprietatilor, va mai crea si un numar important de locuri de munca la nivelul fiecarei localitati. Pentru a elimina hotariri aiuritoare de genul celei pronuntate de judecatorul Traistaru de la Tribunalul Dolj, care a dispus improprietariri dupa ureche sau buzunar, litigiile legate de pamint vor fi judecate conform noii legi de instante specializate in astfel de cauze. Mai mult, cauzele legate de pamint vor fi judecate doar in recurs, iar motivarea va trebui facuta in sapte zile de la pronuntare. Nici expertii judiciari gen Spinescu, de la Biroul expertilor de pe linga Tribunalul Dolj, care executa la comanda tot ce ii cerea clientul, nu vor mai putea sa-si dea pur si simplu cu parerea, ci va trebui sa aduca in instanta expertizele avizate de specialistii de la filialele Agentiei nationale de cadastru si publicitate imobiliara. Noua lege contureaza foarte bine actul de justitie pe fondul funciar, dupa ce ani de-a rindul o parte din procesele de acest gen nu au fost decit caricaturi grotesti.