23.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCel putin zece potentiale bombe sint instalate legal si pot fi declansate oricind

Cel putin zece potentiale bombe sint instalate legal si pot fi declansate oricind

Ultimul racnet in materie de statii de combustibil lichid sint buteliile de gaz lichefiat pentru folosirea carora este necesara dotarea autovehiculului cu o instalatie speciala. Gazul lichefiat este mult mai ieftin decit combustibilul lichid, fapt pentru care multi posesori de autovehicule si-au adaptat masinile la acest consum. Intreprinzatorii au venit in intimpinarea consumatorilor si in Craiova au instalat aproape in fiecare statie de benzina macar o butelie de gaz lichefiat.

„In Occident, buteliile de gaz lichefiat sint amplasate subteran pentru a scadea riscul unei catastrofe produse de o eventuala explozie initiata sau intimplatoare. Occidentalii se tem de acte teroriste, fapt pentru care masurile de prevenire a lor merg in multe cazuri pina la absurd. Am lucrat acolo ca arhitect si nu pot sa cred ca in Craiova statiile de distributie GPL tip SKID sint amplasate deasupra solului, peste tot in oras. Ma si tem sa dau aprobare pentru alte statii de acest gen, deoarece imi dau seama ce se va intimpla in cazul in care, Doamne fereste, un nebun isi va face de lucru cu ele. Astfel de statii sint adevarate bombe, care din nefericire sint instalate legal peste tot in oras“, a spus arhitectul-sef al orasului Craiova, Lizica Demetrescu. Reglementarea amplasarii acestor statii de gaz lichefiat s-a facut la noi in tara abia in 1999, prin normativul 037. Documentul amintit stabileste, printre altele, si distantele de siguranta intre incinta statiei de distributie GPL tip SKID si constructiile invecinate. Fata de drumurile publice, distanta de siguranta trebuie sa fie de cinci metri, fata de autostrazi -15 metri, fata de cladirile aglomerate – 40 de metri, iar fata de locuinte – 20 de metri. Distanta fata de retelele de apa si canalizare trebuie sa fie de zece metri. Asa spune actul normativ amintit, care ar trebui respectat pe intreg teritoriul tarii.

Zidul nu fereste populatia de explozie

Craiova este un oras cu totul special, pentru ca edilii ultimilor 15 ani nu au avut nici o treaba cu normele de urbanism modern, asa cum de multe ori nu au avut treaba nici cu prevederile legale, care s-au mulat pe tot felul de interese, in functie de cit de mare a fost comisionul sau cit de influenta a fost persoana care a solicitat. Doua astfel de statii GPL sint amplasate deasupra canalului colector de pe strada Riului, in apropierea spalatoriilor amplasate pe vremea celebrului primar Bulucea si tolerate de actualul primar Aurica Solomon. O statie GPL functioneaza in imediata vecinatate a Autogarii Nord, care, sfidind orice norme, nu si-a afisat nici macar o firma sub care sa-si desfasoare activitatea. Statia GPL din aceasta zona este vecina cu autogara pe unde trec zilnic sute de oameni. Nimeni nu vede si nu aude, fapt pentru care cele doua butelii amplasate sub cerul liber si in apropierea caii ferate functioneaza fara nici un fel de problema. Grupul de pompieri Dolj este unitatea abilitata sa dea aviz pentru amplasare si sa verifice daca distantele sint respectate pe proiectul de construire al statiilor. Ing. Neniu, angajatul grupului, verifica si avizeaza proiectele, iar viza pompierilor arata ca pericolul unui incendiu se incadreaza in limitele admise de lege. Fata de probabilitatea ca aceste statii amplasate deasupra solului in zone aglomerate ale orasului sa produca incendii, specialistul pompierilor a spus: „Unele dintre aceste statii au construit si ziduri impotriva incendiilor si toate respecta normele de amplasare a lor, reglementate prin acte normative in vigoare“, a spus ing. I. Neniu. Poate ca unele dintre statii au astfel de ziduri, dar nimeni nu a auzit vreodata ca un zid impiedica declansarea unei explozii. Din contra, bucatile din zid proiectate in jur de suflul exploziei pot deveni si ele, la rindul lor, adevarate arme. Proiectele la care se referea specialistul pompierilor pot fi in regula, dar avizarea amplasarii acestor adevarate bombe sub cerul liber si in cele mai aglomerate zone ale orasului ar fi trebuit facuta si cu avizul specialistilor in explozii, care ar fi putut calcula pe ce distanta se resimt efectele exploziei unei asemenea adevarate bombe la indemina oricui. Amintirea trista de la Mihailesti a demonstrat ca actele normative nu mai au nici o valoare in momentul catastrofei…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS