Doua masini ale Consiliului Judetean Gorj au fost folosite simbata, la nunta unui membru de partid. Nasul mirilor, Nicolae Mischie, desi este posesorul mai multor autoturisme, a ales ca mireasa sa fie transportata cu Leganza, una dintre masinile cumparate din bani publici. Si masina de serviciu a vicepresedintelui consiliului judetean, Ion Calinoiu, o Nubira, a fost pusa la bataie pentru nunta membrului de partid.
Mare sarbatoare simbata, in Tirgu Jiu. Fostul cameraman al presedintelui Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, si-a pus pirostriile. Nasul lui a fost chiar Nicolae Mischie, lider al PSD Gorj. Pentru transportul mirilor au fost folosite autoturismele de lux ale Consiliului Judetean Gorj, achizitionate in urma cu un an. Cele doua masini ale institutiei, o Leganza, cu numarul de inmatriculare GJ-01-JUD, pe care o foloseste presedintele Nicolae Mischie, si o Nubira, cu numarul GJ-02-JUD, folosita de vicepresedintele Ion Calinoiu, au fost in fruntea coloanei de autoturisme ce transportau nuntasii. Cele doua masini au fost achizitionate din bani publici si numai Nubira a costat zece mii de dolari. Ele fusesera cumparate pentru interesul contribuabililor.
Ascensiune de partid
Mirele este Cristian Baluta, care era cameramanul liderului PSD Gorj, Nicolae Mischie. Intre timp, Cristian Baluta s-a inscris in partidul de guvernamint si anul acesta, prin hotarire a Consiliului Judetean Gorj, a fost ales in doua Consilii de Administratie ale institutiilor publice, subordonate administratiei judetene. La propunerea lui Mischie, Baluta este membru in CA la Sanatoriul TBC Dobrita si la SC Intreprinderea de Drumuri si Poduri SA Gorj. El a mai fost ales si secretar general al organizatiei municipale a PSD Tirgu Jiu, chiar daca functia politica nu se regaseste in statutul partidului.

