Strugurii trec, sperietorile ramin

Pentru Dumitru Banica, fiecare zi este Halloween. La intrare in Craiova, cum incep sa se vada casele pe marginea drumului, trecatorii ramin cu ochii atintiti pe sperietorile cu care batrinul de 75 de ani si-a impinzit curtea. Nu una, nu doua, ci… noua. Mai mare frica decit via! Imbracate de la second hand, infofolite ca de toamna, pestrite si inalte ca niste saltimbanci urcati pe catalige, imaginea mai degraba vesela a sperietorilor indeamna parca ciorile la o portie de ris in loc sa le dea palpitatii si sa le alunge.

Inca de cind au inceput strugurii sa dea in pirg, nea’ Dumitru si-a pierdut linistea, a inceput sa se framinte si sa se teama ca nu va apuca sa guste din licoarea data de cei 300 de butuci de vie din curte.

Graurii facusera ravagii si in anii trecuti si toti vecinii din zona erau patiti. Asa ca batrinul s-a apucat de facut sperietori. Prima dintre ele i s-a parut prea stinghera si ineficace asa, singura, in toata via. Si a mai facut una, si inca una, pina a ajuns la noua. Si poate ca nu s-ar fi oprit daca spatiul nu ar fi fost cam strimt si neincapator pentru mai multe. De imbracat, le-a imbracat cu hainele lui vechi, pe care oricum nu le mai purta, iar in loc de cap, le-a pus pe „umeri“ ciorapi rosii umpluti cu cirpe.

„Mai jos de briu nu stiu daca or avea

tot ce trebuie!“

„Au de toate! Iete, aia are si camasa, si vesta! Da’ mai jos de briu nu stiu daca or avea tot ce trebuie!“, ride Nicolae Banica, fratele „proprietarului de sperietori“.

„I-a fost frica de pirdalnicii astia de grauri, ca au facut dezastru anul asta. Nu vedeti ca, pe linga sperietori, a petrecut pe deasupra viei si cirpe innodate si pe linga gard a legat fisii de cirpa rosie, tot ca sa nu treaca ciorile. Da’, in bolta tot au intrat, ca acolo

n-a pus nici o sperietoare! Mi-a facut si mie citeva, ca stau la citeva case mai in jos de el si parca n-au mai intrat graurii atit de rau“.

Nea’ Dumitru s-a linistit abia cind s-a vazut cu vinul la butoi, pus bine, la pastrare, in pivnita. Dar sperietorile tot nu le-a dat jos, chit ca via a ingalbenit de mult. Intepenite de frig si colorate ca in zi de carnaval, cele noua sperietori au ramas in gradina sa strajuiasca singuratatea batrinului. Cu nevasta dusa in lumea celor drepti si copiii asezati la casa lor, nea’ Dumitru parca nu se mai simte asa rau cind isi arunca ochii pe fereastra si vede siluetele sperietorilor. Si-apoi, mai e si vinul din pivnita, medicament curat si antidotul ideal al tristetii, ca doar nu degeaba si-a dat atit silinta sa pazeasca via!