Un bust al poetului Mihai Eminescu realizat de sculptorul Ion Irimescu si amplasat in parcul municipiului Vatra Dornei va fi dezvelit, simbata, cu ocazia implinirii a 113 ani de la moartea marelui poet roman. Bustul turnat in bronz este asezat pe un soclu de marmura masiva si are inscriptionata o efigie a sculptorului. Bustul poetului Mihai Eminescu este amplasat pe „Aleea Clasicilor“ din parcul central din Vatra Dornei. In programul manifestarilor culturale prilejuite de dezvelirea bustului poetului Mihai Eminescu sint prevazute un Te Deum In Memoriam Mihai Eminescu, inminarea diplomei de cetatean de onoare al municipiului Vatra Dornei maestrului Ion Irimescu, un concert de fanfara si un spectacol sustinut de ansambluri folclorice.
Eminescu si Oltenia
De la sfirsitul lunii mai si pina la inceputul lunii august 1878, cel pe care Tudor Arghezi l-a numit „Beethoven al graiului romanesc“ poposeste pe meleagurile Olteniei, invitat fiind de junimistul Nicolae Mandrea la conacul sau din Cimpul Cerbului, linga Floresti. Pina la Filiasi, poetul a calatorit cu trenul, pe linia Bucuresti-Pitesti-Virciorova, cu o mica intrerupere in Craiova, unde ii viziteaza pe fratii Feraru, amici mai vechi ai poetului. Apoi, la Filiasi fiind asteptat de Stefan Ditu, primarul comunei si de Dumitru Trasca din Chiciura, cu „olacul“, ultimul olacar din partea acestor locuri.
Floresti, comuna la 46 km de Craiova (nord-vest) si la 11 km de Filiasi, este situata parte pe valea Arpadiei, parte pe dealul Icleanul, si parte pe sesul Gilortului. Asezata in acest „triunghi“, localitatea si-a adunat de-a lungul anilor, precum closca puii de aur, satele: Arpadia, Capiteni, Chiciura, Istratesti si Valea Lunga, ultimele doua risipindu-se dupa revolutia din 1821. In aceste locuri a fiintat asezarea, precum „…o clopotnita peste dealuri ca niste morminte“.
Sosirea poetului in Floresti are loc „pe fondul unei mari tristeti a celor 350 de familii“ care-si plingeau eroii cazuti in razboiul pentru independenta.
Instalat in conacul mosiei, poetul „a stat singur“ (…) „si era foarte multumit“. In aceeasi singuratate il afla si Slavici si Vasile Conta care treceau spre Ardeal, urcind Valea Jiului.
„Era numai el la conacul mosiei, singur, adeca in foarte buna societate“. Nici Calinescu, nici Slavici nu sufla un cuvint despre felul in care isi asigura poetul traiul zilnic la Floresti.
Recente investigatii ne-au dus la concluzia ca de existenta poetului la Floresti s-a ocupat indeosebi administratorul mosiei, Sandu Patru, consilier, atestat in documentele vremii si de o insemnare facuta de sotii Mandrea pe o cruce care se afla in cimitirul din Floresti. „Aici odihneste Sandu Patru, nascut la 1843, mort in 26 ianuarie 1909. Aceasta piatra s-a pus de Zoe si Nicolae Mandrea, proprietarii mosiei, ca recunostinta pentru harnicia, cinstea si credinta cu care i-a servit“. Linistea, singuratatea, codrii seculari de pe Cimpul Cerbului, Lacul Infierat din luminisul padurii si „bruneta popii din Floresti“ creeaza o ambianta potrivita cu firea celui care, toata viata, a fost stapinit de nostalgia locurilor natale. In corespondenta sa din aceasta perioada, poetul indica prietenilor ca sa-i scrie la: „Adresa: M. Eminescu, comuna Floresti, plasa Jiul de Sus, judetul Dolj, statia telegrafo-postala Filiasi“ (satul Floresti apartine azi comunei Tintareni, judetul Gorj). Intr-o scrisoare catre colegii din redactia Timpului, poetul apreciaza tinutul ca fiind deosebit de pitoresc: „Locul in care sint e cit se poate de frumos. Riuri, codru, ses, dealuri, munti in departare, frumos adeca in puterea cuvintului, incit sa fiu Botnarascu as nenoroci poate Convorbirile cu «amintiri din calatorie ale unui june». Dar numai grija asta n-o am si ma marginesc a multumi zeilor indeobste si domnului Mandrea indeosebi, de ingaduirea unui colt de padure care imi da toane bune si sanatate“. In scrisoarea din 13 iulie 1878, adresata lui Ranetti Roman si lui Caragiale, poetul informeaza despre boala care-o pricinuieste sederea la Floresti: „Veti sti ca tot ma ustura piciorul si va duc dorul si va trimit ciorilor in crucea hotarelor pentru ca nu-mi scrieti“. Epoca despre care vorbim este apreciata ca fiind cea mai fertila din viata poetului, cind geniul sau a plamadit in laboratorul mintii sale Luceafarul si Scrisorile. De sub poala codrului de stejari, netaiat poate chiar din timpul lui Mircea, de sus de pe Cimpul Cerbului, din foisorul lacului preferat de poet va fi privit cu ochi de voievod toata intinderea cimpiei cu multe rovine, care marginesc confluenta Gilortului cu Jiul, imaginindu-si toata desfasurarea luptei dintre cele doua tabere, prezentata apoi in Scrisoarea III – „embrionara cit a stat la Floresti“, avind in vedere preocuparea poetului de a traduce din limba germana „Fragmente din Istoria Romanilor“ de Eudoxiu Hurmuzaki. Lucrarea i-a fost incredintata de Academia Romana, in urma insistentelor lui Theodor Rosetti.
Poetul nu semneaza traducerea tomului I al „fragmentelor“, „care iese de sub tipar in ianuarie 1879“. Celelalte doua tomuri sint traduse mai tirziu, in 1900, de Ioan Slavici, care a fost si secretarul comisiei pentru traducerea documentelor Hurmuzaki.
In traducerea poetului intilnim sintagme cu forta expresiva, unele din graiul oltean, introduse pentru capacitatea de dinamizare a situatiilor, pentru a da viata scenelor istorice: o croira la fuga de mincau pamintul, arunca claie peste gramada ostirea lor, apucara la goana dupa cumani cu dirlogii slobozi, dar sfatul cuminte era de-a surda, Musa dete jos sa scape etc.
Creatia de natura erotica din acea vara o punem in legatura cu inceputul unei mici idile, confirmata chiar de poet, avind ca subiect „fata bruneta a popii“ din sat, care nu este cea a preotului Dutescu, cum se zicea, ci a preotului Dumitru Popescu din Bulbuceni, care avea „cascioara in Chiciura, cu bostanarie unde ades mergea Eminescu sa se reculeaga“. Inclinam a crede ca este vorba de Elena, fiica preotului Popescu din Bulbuceni dupa notatiile ocazionate de o psaltire a bisericii din acel sat, aflam ca „o oarecare Nita, sora cu preotul Ion St. Popescu, prin casatorie cu preotul Stoica Popescu, decedat in 1883, a avut o fiica, Elena, casatorita cu un Stoiculescu“. Aceasta trebuie sa fi fost acea Craiasa! Fie ca divertisment sau ca un moment de infidelitate fata de Veronica, Eminescu si-a permis sa contemple in timpul goviilor din poiana cu brazi sau in serile cu luna plina, chipul tinar si frumos al unei oltence, care i-au inseninat pentru putin timp un crimpei din cel de-a 28-lea an al vietii. Se pare ca Elena Popescu-Stoiculescu, dupa casatoria cu un arendas din satu Bulbuceni – Gorj, a fost in posesia a cel putin unei variante a poeziei „Freamat de codru“, varianta despre care Perpessicius spune ca are „trei strofe mai mult decit textul definitiv“, cit si in posesia unei fotografii care, daca nu este cea publicata in revista Ramuri (nr. 10/1968) „de un tinar elev, pasionat de folclor I.S.“, in jurul careia s-au iscat atitea controverse, isi mai asteapta inca descoperitorul. Ar fi vorba de una dintre fotografiile despre care Titu Maiorescu aminteste intr-o scrisoare din 26 februarie 1878, adresata lui Iacob Negruzzi: „Portretele lui Rosetti si Mandrea le tot execut si nu mai izbutesc. Cu Eminescu am sa ma duc miine la fotograf, mai inainte insa la barbier, sa se rada“ sau una dintre cele doua fotografii date de Victor Eminescu, nepotul poetului, lui Khendi si Goga, spre publicare in Luceafarul, cum reiese din doua scrisori inedite, aflate in colectia Mariei Paunescu din Bucuresti. De la Floresti, Eminescu a facut oarecare calatorii la Turnu Severin, unde fusese cantonat fratele sau Matei si prin impremuiri: Gura Motrului, Vladimir, Tirgu Jiu, Tismana si Novaci, ultimele cu „olacul“ care „il veselea foarte mult“.
Dupa plecarea lui Eminescu, anul urmator, tinara familie Mandrea repara conacul si in fiecare an revine sa petreaca verile la Floresti, unde, se pare ca poetul a trecut dupa zece ani tot vara, dupa cum se pastreaza amintirea lui in memoria familiei Mandrea: „Mai tirziu – zice arhitectul R.Z. Constantinescu-Mandrea, cind Eminescu iesea din spital, doborit de boala, Nicolae Mandrea il pofteste din nou la Floresti (1888)“. Conacul era acum frumos, ingrijit, cu gradina de trandafiri, vie, acareturi, „casa renovata si marita cu a doua prispa“ – cum apare in tabloul pictat de Zoe Mandrea in 1896, diferit de cel publicat in albumul „Vreme vine, vreme trece“, pictat de profesorul Vasile Popescu.
„Sora mea mai mare – zice arhitectul – imi vorbea despre intilnirea cu Eminescu la Floresti, cind era foarte mica, ca a stat cu poetul la masa. Iar mama (Zoe) m-a ajutat sa reconstitui conacul in plan orizontal, ea pastrindu-si pina la 99 de ani o memorie excelenta“.
Se zice ca Eminescu i-ar fi spus gazdei, referindu-se la prima sedere (1878): „In peretele camerei mele era o crapatura adinca. Acum a fost astupata. Ce pacat, domnule Mandrea! In cite nopti de-a rindul n-am privit eu luna pe acolo“!
Trecerea lui Eminescu prin Oltenia a ramas intiparita in amintirea locuitorilor, iar numele poetului a fost mereu rostit cu evlavie in rindul scolarilor din aceste locuri. Toponimia locala si „omagiile“ aduse mereu poetului in vreme releva inca o data ca trecerea lui meteorica s-a pastrat inca vie in constiinta generatiilor. Astfel, la 26 septembrie 1933, sub indrumarea Oficiului National al Cooperativei Bucuresti si a Uniunii de Cooperative „Oltenia“ din Craiova, la Tintareni ia fiinta o cooperativa scolara, in scopul educatiei practice, pe care initiatorii o numesc „Mihai Eminescu“. La apelul comitetului de constructie a Scolii monument „Mihai Eminescu“, din Ipotesti, judetul Botosani, scoala din Tintareni da o frumoasa serbare, in 15 noiembrie 1936, trimitind 195,50 lei din partea elevilor si 40 de lei din partea invatatorilor, bani depusi la banca „Solidaritatea“ din Botosani. Cu ocazia centenarului nasterii poetului, in comuna Tintareni s-a organizat o „mare sarbatoare scolara“ in data de 18 ianuarie 1950. Astazi, in aceeasi comuna fiinteaza Societatea Academica „Mihai Eminescu“ si cenaclul literar-artistic „Mihai Eminescu“, care editeaza revista Luceafarul si organizeaza Festivalul national de poezie „Freamat de codru“, acestea constituindu-se intr-un ales omagiu maretiei celui mai ales suflet din cultura noastra nationala, geniul poeziei romanesti – Mihai Eminescu.
