Greutatile vietii la tara nu mai sint un mister pentru Mihaela Cimpoeru, din localitatea Albulesti – Mehedinti. De dimineata si pina seara tirziu, ea cara apa pentru un vecin sau altul, in schimbul citorva zeci de mii de lei. Barbat are, dar e in puscarie „pentru ca a dat intr-unul“, astfel Mihaela trebuie sa se descurce singura. In mai putin de doua luni, singuratatea ei va fi „usurata“ de aparitia unui copil.
Pentru Mihaela Cimpoeru, viata la tara reprezenta in urma cu doi ani un mister. Nu credea ca, o data parasit orasul, ea se va putea obisnui cu sapa, cu plugul, cu calul sau cu toate ale casei. A plecat din Drobeta Turnu Severin, imediat dupa ce s-a casatorit, la 19 ani, cu Marcel, mai mare cu sase ani decit ea. El avea casa la Albulesti si, cum nici unul, nici celalalt nu aveau serviciu, s-au retras la tara. „Nu mi-a placut deloc, mai ales ca nu stiam nimic din ceea ce trebuia sa fac. El era obisnuit, pentru ca aici crescuse si cunoastea toate treburile. Incet, am invatat si eu cum se pune calul la caruta, cum sa dau cu sapa si am invatat, ca daca nu dau bine in pamint, nu iese nici recolta buna. Acum trebuie sa ma descurc singura, pentru ca barbatu’ meu e la inchisoare, dupa o cearta la bar, cind a dat intr-unul. De atunci, trebuie sa cistig si eu o piine“, a spus Mihaela Cimpoeru.
„Mai greu este ca am copilul asta, care sta sa vina…“
Ca sa cistige un ban in plus, Mihaela se ajuta de calul si caruta pe care i le-a lasat sotul. Pentru ca satul se afla la o inaltime apreciabila de nivelul apei, iar fintinile sint secate, localnicii au numai doua posibilitati de a se aproviziona cu apa: fie coboara la citiva kilometri, unde se afla o fintina cu apa, fie, o data la doua zile, isi fac provizii, atunci cind prin reteaua de alimentare din sat curge apa, timp de numai o jumatate de ora. Nevoile sint insa multe, „sursa de viata“ fiind utilizata in treburile casnice, dar si pentru adapatul animalelor sau pentru udatul rasadurilor. Aceste nevoi ii dau posibilitatea Mihaelei sa se transforme in sacarul satului. „Pun calul, pe Margean, la caruta si ma duc sa iau apa. Sint citiva vecini care nu se pot deplasa zilnic pe o distanta mare si le iau apa cu butoaiele. Ma ajuta un vecin, de 13 ani, care merge cu mine. Mai greu este ca am copilul asta, care sta sa vina. Sint gravida si mai am doua luni pina sa nasc, dar nu pot sa las treaba, ca nu am ce sa maninc. Asa, car apa si iau si eu 50.000 pe zi. Mai iau si pe gratis, ca sint unii mai amariti, dar asta e…“, a mai spus Mihaela Cimpoeru. Oamenii din satul Albulesti o respecta pentru munca pe care o face, multi dintre ei spunind ca nu credeau s-o vada ca se descurca singura. „O vedem toata ziua cum merge in sus si in jos pe ulita. Se ajuta de calul ala, ca a invatat-o barbatu’ sau. E necajita saraca, acuma cica mai aduce si un copil pe lume“, a spus Gheorghe Pantelimon, de 63 de ani, vecin. Mihaela Cimpoeru nu are insa timp sa se gindeasca la greutati. Ea stie ca o zi de munca pierduta inseamna mult pentru viata la tara. In asteptarea sotului, se pregateste pentru a da nastere unui nou membru al familiei, pe care il va creste acolo, la tara, in satul Albulesti.
