25.5 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăOpiniiDe ce suntem atât de pesimişti?

De ce suntem atât de pesimişti?

Suntem o ţară pesimistă. În presă, subiectele catastrofale fac legea. Sistemul sanitar este un fel de genocid ambulant, şcolile produc numai satanişti violenţi sau analfabeţi fiţoşi, pensionarii mor de foame cât politicienii se ceartă. Întrebaţi dacă direcţia în care se îndreaptă ţara este corectă sau greşită, românii răspund în majorităţi confortabile că e greşită. Asta, deşi au aprobat masiv aderarea la UE şi NATO, care constituia direcţia.

Totuşi, România a parcurs în ultimii 17 ani un proces de transformare de proporţii uriaşe. Economia de stat dominantă este istorie. Liberalizarea politică a dus la trei schimbări paşnice şi democratice de putere după 60 de ani de dictaturi. Corupţia este o problemă, iar cititorii constanţi ai acestor pagini ştiu cât de dur am criticat clasa politică pentru tentativa de a-şi prelungi imunitatea de facto. Dar simplul fapt că în sistemul juridic au loc revoluţii de genul inculparea unui fost prim-ministru sau inculparea unui vicepremier în funcţie, faptul că ministrul de justiţie încearcă să demită un procuror şi dă înapoi la presiunea presei şi a reacţiei din sistem, toate acestea spun ceva: cu toate problemele sale, România se schimbă profund.

M-am gândit la toate acestea participând la tabăra de vară organizată la Turda de „Centrul Raţiu pentru Democraţie“. Am întâlnit acolo studenţi marocani, egipteni şi români. Şi, mai ales, l-am întâlnit pe Saad Eddin Ibrahim, o personalitate de frunte a opoziţiei din Egipt. A fondat la Cairo un centru de studii democratice, critică de 30 de ani dictaturile militare din ţara sa, a petrecut câţiva ani în închisoare fiind acuzat că a stricat imaginea Egiptului în lume şi că a primit bani de la organizaţii străine (între care UE e cea mai importantă). Este genul de persoană serenă capabilă să reziste în faţa tuturor cu zâmbetul pe buze, pentru că e convins în adâncul fiinţei sale că face ce trebuie. Păstrează acel zâmbet şi când îţi povesteşte cum un ONG cu câteva zeci de angajaţi poate fi închis peste noapte şi toţi oamenii de acolo arestaţi.

Ascultând prelegerea mea despre presa din România (am vorbit despre crearea de conglomerate media, despre investiţii dubioase, conexiuni politice, neaplicarea standardelor etice), Ibrahim m-a întrebat cu acelaşi zâmbet: Cristian, au fost ziarişti împuşcaţi? Aveţi prizonieri politici? Atunci, de ce eşti atât de pesimist?

Avea dreptate. Problemele care nouă ni se par catastrofale pălesc atunci când ne comparăm cu ţări care au început tranziţia cu zeci de ani în urmă şi s-au împotmolit pe drum. Schimbarea la faţă a României în doar 17 ani nu putea fi posibilă decât în condiţii de libertate. Doar democraţia are această capacitate de a se autoregla, de a schimba ce nu merge. Este un proiect la care lucrăm mereu. Şi mereu vom avea noi şi noi probleme de rezolvat. De ce suntem atât de fundamental pesimişti?

Poate că luăm deja democraţia, libertatea, securitatea proprie garantată, ci nu ameninţată de stat, ca pe nişte lucruri normale, banale ca aerul pe care îl respirăm. Poate că ne găsim timp şi energie să ne plângem mereu de milă pentru că pur şi simplu am uitat cum era înainte. Acum nici 17 ani, totalitarismul comunist făcea dictatura din Egipt să pară o glumă. Astăzi, când vii dintr-o închisoare egipteană în România poate că găseşti aici o ţară în care ţi-ar plăcea să trăieşti. Noi suntem prea ocupaţi să ne dăm seama de asta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS