17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalColţul gospodinei

Colţul gospodinei

Folia de aluminiu, o minune în bucătăria omului

Un adevărat ajutor în bucătăria oricărei gospodine este folia din aluminiu. Bună în orice situaţie, fie că o folosiţi pentru gătit sau împachetat, vă scoate dintr-o grămadă de încurcături. Pentru a curăţa tigăile din fontă sau oţel inoxidabil puteţi folosi o „minge“ din folie din aluminiu. Frecaţi vasul până când petele încăpăţânate de mâncare sau ulei dispar, apoi curăţaţi totul cu o cârpă moale. De asemenea, pentru a aduce la stadiul de pudră zahărul brun întărit, spargeţi o bucată, înfăşuraţi-o în folie din aluminiu şi lăsaţi-o la cuptor la 150 de grade Celsius, timp de cinci minute.

Dacă nu aveţi la îndemână un dispozitiv pentru decorarea prăjiturilor cu glazură, rezolvarea vine din partea aceleiaşi folii de aluminiu. Nu trebuie decât să rulaţi o folie din aluminiu sub forma unui tub pe care să îl umpleţi cu glazură. În plus, nici măcar nu trebuie să curăţaţi folia – pur şi simplu o aruncaţi la gunoi.

Copiii pot fi împiedicaţi să îşi murdărească hainuţele cu îngheţată sau suc de pepene dacă, înainte de a le înmâna aceste bunătăţi, înveliţi vafa sau cornetul de îngheţată sau marginea feliei de pepene în folie din aluminiu.

Dacă tacâmurile dumneavoastră de argint arată şi sunt într-o stare cam proastă, încercaţi un schimb de ioni, o reacţie moleculară în care aluminiul acţionează ca şi catalizator.

Nu trebuie decât să căptuşiţi o cratiţă cu o folie din aluminiu, o umpleţi apoi cu apă rece, la care adăugaţi două linguriţe cu sare. Scufundaţi argintăria în această soluţie, lasaţi-o la „înmuiat“ două sau trei minute, apoi clătiţi tacâmurile şi uscaţi-le.

Este înnebunitoare ideea buretelui din sârmă pentru spălat vase… Îl folosiţi o dată şi, dacă îl lăsaţi pe o farfurioară, lângă chiuvetă, până a doua zi deja găsiţi rugină pe el.

Ca să preveniţi astfel de lucruri şi să vă economisiţi banii daţi pe aceşti bureţi schimbaţi frecvent, împachetaţi-l în folie din aluminiu şi băgaţi-l la frigider.

De asemenea, îi puteţi prelungi viaţa buretelui din sârmă plasând o bucată de folie din aluminiu în farfurioara în care îl depozitaţi. Nu uitaţi să scurgeţi în mod periodic apa care se colectează în farfurioară!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS