Alice Barb si George Ivascu sunt impreuna de 17 ani. Teatrul reprezinta pentru amândoi mai multa decât o slujba, pasiunea vietii. Referitor la viata, Alice Barb se calauzeste dupa cuvintele lui John Lennon: „Daca nu esti atent la timpul pe care il aloci celor dragi, risti ca viata ta sa ti se intâmple in timp ce tu erai ocupat facând altceva“…
Alice Barb si George Ivascu au fost creati unul pentru altul, multi ani fiind chiar intrebati daca nu cumva sunt frati datorita asemanarilor dintre ei. Formeaza un cuplu din 1989, au amenajat impreuna casa visurilor cu lucruri de valoare, antichitati sau obiecte de suflet ramase mostenire de la strabunici, bunici sau oferite de parintii lor. Aflati la Craiova cu prilejul manifestarilor culturale dedicate Zilelor Municipiului am avut ocazia sa ii cunosc. I-am rugat sa destainuie craiovenilor o parte din povestea lor de viata.
„Nimic in viata noastra nu este intâmplator“
Alice Barb a fost atrasa de mica de viata artistica. A urmat Liceul de Muzica din Cluj, sectia pian si canto clasic, dupa care a absolvit Academia de Teatru si Film, la clasa maestrului Dem Radulescu. El a fost cel care i-a sugerat tinerei absolvente Alice Barb sa urmeze regia, spre marea dezamagire de moment a actritei. Incepând cu anul 1987 a jucat ca actrita, iar din 1997 s-a axat pe regie. Tot maestrul Dem Radulescu a fost cel care i-a calauzit calea si lui George Ivascu. „Viata, intâlnirea noastra, activitatile desfasurate de-a lungul momentelor celor mai importante pentru noi, lucru foarte curios, au stat toate sub semnul coincidentelor… Atât in viata mea, cât si in a lui George, la un moment dat, foarte important, de cumpana pentru noi, a aparut maestrul Dem Radulescu. Acest mare om ne-a marcat in mare parte viitorul. Eram studenta la actorie, când profesorul Dem Radulescu mi-a spus intr-o zi, foarte convingator: «Barb, tu trebuie sa faci si regie». Am plâns mult, nu intelegeam de ce. Credeam ca ma considera fara pic de talent pentru actorie. Tot acest om, atât de important pentru mine, si-a pus accentul si pe cariera sotului meu. Dupa absolvire, pe George l-a luat asistent la clasa lui la propunerile lui Gelu Colceag si Ion Cojar. E clar ca nimic in viata noastra personala si profesionala nu este intâmplator, Divinitatea si-a spus de fiecare data cuvântul…“, a marturisit emotionata Alice Barb.
„Alice este femeia pe care am asteptat-o o viata“
Si despre momentul intâlnirii lor, sotii Ivascu spun ca la mijloc a fost tot mâna destinului. S-au vazut initial pret de câteva secunde pe holul facultatii, apoi s-au reintâlnit ca si colegi in echipa de amatori a Teatrului „Ion Creanga“ din Bucuresti. „Sirul coincidentelor a continuat in viata noastra. Pentru multi dintre semenii nostri ar fi chiar socant sa le enumeram. Nu intâmplator, consider eu, mama ma ducea când eram copil la Teatrul de Comedie, unde am pasit pentru prima data si ca actor… Apoi, m-am angajat la Teatrul Bulandra. Sotia mea, Alice, este nascuta pe 14 februarie, de Ziua Indragostitilor, iar eu pe 15 februarie. Ne asemanam foarte mult. Suntem suflete pereche, iar Alice este femeia pe care am asteptat-o o viata“, a spus actorul George Ivascu.
Actorie, pedagogie, regie…
Pe lânga cariera de actor, din 1993, George Ivascu tine cursuri de actorie la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, cocheteaza insa, asa cum marturiseste, si cu regia. Prefera insa sa spuna ca actoria ramâne pasiunea pentru el, apoi pe locul doi situându-se pedagogia, iar pe ultimul loc regia. „Am ales actoria pentru a avea sansa de a trai si o alta existenta. Aveam 14 ani, când m-am intrebat daca nu exista o profesie care sa imi permita sa pot face mai multe meserii. Atunci, inspiratia divina mi-a trimis raspunsul: actor. Apoi, regia m-a facut, inca o data, sa descopar si mai profund relatia dintre personajele unei piese. Cert este insa ca actorul ramâne cel care transmite mesajul spectatorilor. El este cel mai important“, a adaugat George Ivascu.
Isi doresc cu ardoare un copil
Norocosi, au reusit inca de tineri sa aiba o locuinta a lor, in care insa si-au pus amprenta, transformând-o in casa de vis dorita cu atâta ardoare. Nu au investit bani multi, insa cu mult bun gust, cu obiecte decorative alese cu mare grija, obiecte „de suflet“ primite de la parinti si bunici, Alice si George Ivascu au reusit sa creeze un spatiu intim. „Casa a necesitat foarte multe transformari, pereti sparti, tevi schimbate, toate modificarile coordonate de «sefa de santier», Alice, George Ivascu declarându-se cu sinceritate un real antitalent… Iubesc foarte mult obiectele vechi, de valoare, reusind de-a lungul anilor sa-si strânga o adevarata colectie de astfel de lucruri: un pian, un gramofon, sfesnice, icoane deosebite, fiecare lucru având povestea lui. Isi doresc cu ardoare un copil care sa ii implineasca, pâna atunci monopolul in casa fiind detinut de cele doua pisici adoptate cu mare drag de Alice Barb si George Ivascu, Zita si Sufletica.
Alaturi in viata si pe scena
George Ivascu este mereu alaturi de regizoarea Alice Barb, cu care, de altfel, si lucreaza la multe dintre montarile ei, in spectacole precum „Anna Karenina“, „Legenda ultimului imparat“, „Usa“.
